Tim Drone

Protocolul în caz de deces al unui pacient cu COVID-19: „Cadavrul va fi așezat în sac impermeabil dublu și ermetic închis”

Ministerul Sănătății a emis un Protocol în cazul decesului unei persoane infectate cu virusul COVID-19. În document se explică și modul în care persoana infectată poate fi înmormântată.

În cazurile spitalizate pentru care în perioada internării în unitatea sanitară se confirmă diagnosticul de infecţie cu SARS-CoV, evoluţia fiind urmată de deces, autopsia cadavrului pentru a confirma diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator nu mai este necesară, este de evitat din cauza riscurilor de transmitere a bolii infectocontagioase”, se arată în Ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Acest Protocol se va aplica și pentru următoarele cazuri de deces: persoanelor aflate în izolare la domiciliu și celor aflate în carantină, în evidența direcțiilor de sănătate publică sau a altor instituții ale statului.

În aceste situații medicul de familie este cel care eliberează certificatul medical constatator al decesului, în baza fişei medicale a pacientului.

Pacienții cu COVID-19 primesc brățări de identificare

În ceea ce priveşte identificarea persoanei la internare, pe perioada epidemiei, pacienţii confirmaţi cu SARS-CoV2 vor primi brăţată de identificare cu numele şi prenumele, completate lizibil şi verificate în baza documentului de identitate”, se mai arată în document.

https://www.9am.ro/

Visits: 26

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *