Tim Drone

Actorul Adi Nartea și-a transformat garajul într-o minisală de sport. „Am ocazia să fac asta mai des”

De
Livia Lixandru,

Marți, 28 aprilie 2020, 18:13

„Fac bine, izolat la domiciliu cu fetele și cu Brioche. O zi în izolare depinde și de seara precedentă… în cazul în care, cu o seară înainte, am adormit-o pe Mara și am stat pe Netflix, a doua zi începe mai greu, dar Mara ne mobilizează.

De obicei începe cu micul dejun, cu ore la grădiniță online, cu treburile casei și ce îndeletniciri ne mai descoperim. Cine zicea că avem mai mult timp, se înșală amarnic.

Chiar și izolat ai timp doar dacă ești organizat! Dacă nu te organizezi, nu reușești să faci tot ceea ce ți-ai propus. Iar asta este valabil în general, nu ține doar de perioada de izolare”, a declarat Adi Nartea pentru revista VIVA!

„Ne-am organizat destul de simplu, când unul din noi vrea să iasă puțin din ‘detenție’ ne dăm ‘permisie’ până la supermarket și invariabil de trei ori pe zi afară cu cățelul… e bine!”, a mai adăugat acesta pentru sursa citată.

Adi Nartea aleargă în jurul casei

Adi Nartea este extrem de activ. Pentru că nu poate ajunge la sala de sport, acesta și-a amenajat propriul loc, în garajul personal, unde face mișcare zi de zi.

„Avem o minisală improvizată în garaj, cu bandă de alergare, sac de box și multe lucruri pentru a face diferite feluri de antrenamente. Deci, în afară de squash unde nu mă pot duce, și sporturi de echipă, mă descurc destul de bine.

În plus, pe o rază de 1 km în jurul casei am mai ieșit la alergat… cu declarație la purtător, evident! Nu mă plâng la capitolul acesta, ba chiar, având timp mai mult pe acasă, am ocazia să fac asta mai des… și chiar fac!”, mai spune actorul.

Visits: 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *