Tim Drone

Oana Cârmaciu, actrița din «Sacrificiul», va deveni în curând mamă. Cine e tatăl copilului ei și cum s-au cunoscut

De
Livia Lixandru,

Marți, 28 aprilie 2020, 14:13

„Ne-am cunoscut în facultate, însă n-a fost vorba despre nicio prietenie strânsă pen­tru început. Eu credeam despre el că e foarte arogant, aşa că am decis să nu vor­besc cu el.

Apoi, ne-am revă­zut exact când eu terminam facultatea şi am ajuns să bem o cafea şi să vorbim. Cam atât de simplu a fost. După acea ca­fea, am rămas împreună. Cred că sunt cam patru ani şi ceva de atunci”, a declarat Oana Cârmaciu pentru revista VIVA!

Nu am jucat în niciun spectacol îm­preună, însă cred că se va întâmpla asta la un moment dat şi mai cred că va fi o experienţă foarte interesantă.

Mi se pare că este un avantaj faptul că lucrăm amân­doi în acelaşi domeniu, atât timp cât ră­mânem echilibraţi. E greu ca și cineva din­tr-un mediu complet diferit să empatizeze în mod real cu tine. Cel puţin eu aşa văd lucrurile”, a spus actrița pentru sursa citată.

Citeşte şi:

Astăzi se recoltează prima pungă de plasmă convalescentă COVID. Donatorul este un medic din prima linie de la Babeș

Smiley s-a lăsat pe mâna Ginei Pistol, pentru a fi tuns. Imagini rare cu cei doi. „A sosit momentul în care nu mai am de ales”

Un doctor-erou din SUA care trata pacienții de coronavirus s-a sinucis la 49 de ani: „A încercat să-și facă treaba și asta a ucis-o”

Ce s-a întâmplat în Germania după ce luni s-au ridicat restricțiile. Semnal de alarmă de la nemți

GSP.RO

Ce s-a întâmplat în Germania după ce luni s-au ridicat restricțiile. Semnal de alarmă de la nemți


Horoscop 29 aprilie 2020. Balanțele au nevoie de susținere în tot ceea ce fac

HOROSCOP

Horoscop 29 aprilie 2020. Balanțele au nevoie de susținere în tot ceea ce fac

Urmărește cel mai nou VIDEO

Visits: 7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *