Tim Drone

Cât de plauzibil e Casa de Papel, conform unui hoț profesionist

Casa de Papel a cucerit o bună parte din planetă, numai că ce se întâmplă în serial poate fi, de multe ori, cam tras de păr.

Ne lămurește cum stau lucrurile Larry Lawton, un fost hoț de bijuterii. Acesta s-a uitat la primele patru episoade din primul sezon al serialului și ne explică acțiunea din serial, din perspectiva unui „infractor profesionist”. Lawton nu vorbește decât despre primele episoade din sezonul întâi, așa că multe dintre detaliile importante care apar mai târziu în serial încă nu-i sunt cunoscute.

Fostul infractor e de părere că Profesorul este, clar, un geniu. Și se vede acest lucru prin toate deciziile inteligente pe care le ia pe parcursul serialului.

În primul rând, acesta ține să menționeze că una dintre cele mai inteligente mișcări ale bandei de hoți o reprezintă îmbrăcarea tuturor celor care se află în Monetăria Spaniei în aceleași haine: fie ei ostatici sau membri ai bandei. din Casa de Papel. Astfel, chi ar dacă autoritățile au reușit să introducă o cameră prin perete să-i urmărească, aceștia nu au putut acționa, pentru că nu puteau face diferența între oameni.

Acesta apreciază și faptul că Profesorul nu le permite celor din echipă să afle informații personale unul despre altul, nici măcar numele, și cu atât mai puțin să aibă relații intime unul cu altul.

Casa de Papel, din perspectiva unui fost hoț

Pe parcursul videoclipului, Lawson ține să-l menționeze pe Arturo Roman, care se numără printre cele mai detestate personaje din serial. Fostul infractor spune că cel mai jos și pe lista lui. De altfel, acesta spune că a întâlnit un tip ca Arturo, în zilele în care obișnuia să facă jafuri.

Arturo este tipul de om care se așteaptă ca alții să facă treaba murdară pentru el. Așa că o pune pe Monica, femeia care este însărcinată cu copilul lui, să fure un telefon într-unul dintre episoadele din Casa de Papel. Monica este prinsă, așa că Berlin îi ordonă lui Denver s-o ucidă, pentru a da un exemplu restul ostaticilor. În acest caz, Lawson are o părere ceva mai nepopulară și nu condamnă decizia lui Berlin.

Spune că fiecare jaf vine cu posibile victime colaterale. În perspectiva sa, niciun jaf nu poate decurge perfect și vor exista întotdeauna anumite obstacole. De altfel, spune că niciunul dintre jafurile sale nu a decurs fără probleme.

Unde a greșit Profesorul

În videoclipul său, Larry Lawson spune că Profesorul  din Casa de Papel a făcut o greșeală în planul său extrem de bine elaborat. Este vorba despre faptul că i-a permis lui Moscova să-l aducă pe Denver în jaf. Astfel, a permis ca în echipa sa să fie două persoane cu sentimente mult prea puternice unul față de celălalt.

Astfel, deși n-a permit relațiile intime pentru ca fiecare să-și poată face treaba la bun sfârșit, a lăsat totuși un tată și un fiu să participe împreună la jaf. Lawson mai are o părere mai puțin populară. E de părere că Berlin ar fi trebuit să-l omoare pe Moscova în momentul în care acesta ajunge să vrea să se predea.

Dacă ești curios, poți vedea întregul episod aici:

[embedded content]

Visits: 9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *