Tim Drone

Necazurile bogaților în pandemie: să dea singuri cu aspiratorul sau să se izoleze cu menajera și bucătarul?

Unii dintre oamenii bogați au intrat în izolare pe perioada pendemiei păstrându-și și personalul angajat să aibă grijă de casă (menajere, bucătari), în vreme ce alții au ales să gătească și să ducă gunoiul singuri.

Peter Mahler, șeful unei agenții de plasare de personal pentru proprietățile foarte scumpe din New York, este obișnuit să rezolve cele mai neobișnuite cereri ale clienților săi extrem de bogați. Dar acum se confruntă cu unele noi.

Într-o duminică a fost sunat de un client de-ai săi, directorul unei companii financiare din New York, în legătură cu aspiratorul: nu știa cum să schimbe sacul de gunoi. Și unde găsește unul nou în ditamai apartamentul lui din Manhattan, lângă Central Park. A trimis și poze cu aspiratorul, ca să poată primi instrucțiuni.

Asta se întâmplă de când a început pandemia, povestește Peter Mahler pentru Wall Street Journal. Bogătașii obișnuiți să aibă în permanență menajere, bucătari, bone, grădinari au trebuit să ia o decizie: pe perioada pandemiei se izolează la domiciliu cu tot cu personal sau îi lasă să plece și se îngrijesc singuri de ale casei.

Cei care au rămas singuri urmează acum o curbă a învățării. „Unii din ei fac treburi pe care nu le-au făcut de zeci de ani”, spune Peter Mahler.

Cam 40% din clienții săi s-au izolat alături de 2-3 angajați, cărora le-au oferit și o mărire temporară de salariu, de circa 30%, ca să rămână să aibă grijă de casă. De asemenea, unele familii de bogați au rămas acasă în marile orașe, în timp ce alții au plecat să se izoleze la casele lor de vacanță din Connecticut sau Palm Beach.

În carantină cu menajera și bucătarul

Au fost cazuri în care angajații au refuzat să-și urmeze „stăpânii” la casele de vacanță, situație în care proprietarii au trebuit să caute personal în zona unde au casa de vacanță, să intervieveze candidați pe Zoom și să-i țină două săptămâni în carantină, înainte de a-i primi la muncă în casă, povestește David Youdovin, care deține o companie de plasare a forței de muncă. În cele mai multe cazuri, clienții continuă să-și plătească angajații chiar dacă aceștia nu mai lucrează în această perioadă.

Printre cei care au păstrat angajați pe perioada carantinei se numără și Martha Stewart, mogul media, care a intrat în izolare alături de șofer, menajeră și grădinar, la casa ei din Bedford, la nord de New York.

„Avem trei deținuți, așa le spun. În fiecare seară luăm cina împreună, bem un cocktail și jucăm cărți”, a spus Martha Stewart într-un interviu video în cadrul unul talk-show.

Unele cupluri au avut dificultăți în a cădea de acord asupra strategiei de urmat, femeile fiind de obicei mai stricte, iar bărbații mai dispuși să-și asume riscuri, spune Peter Mahler. El a dat exemplul unui cuplu din Beverly Hills, în care bărbatul a vrut ca bucătarul să vină să gătească în continuare, în vreme ce soția sa nu a fost de acord. Până la urmă, au făcut un compromis: bucătarul a venit în continuare să gătească, dar în bucătăria de lângă piscină, purtând mască de protecție și mănuși, iar mâncarea o lăsa pe prispa casei.

Muncă mai puțină, bani mai mulți

Miliardarul Jeff Greene, cu afaceri în domeniul imobiliar, s-a izolat împreună cu soția și cei trei copii la casa lor din Palm Beach, Florida. El îi lasă pe bucătar și menajeră să vină și să plece de acasă, dar le cere să poarte echipament de protecție și să mențină distanță față de membrii familiei. De asemenea, bucătarul folosește o singură intrare și trebuie să stea doar în bucătărie când are treabă.

„Nu că n-am fi în stare să gătim singuri, dar este cu noi de ceva vreme și încercăm să nu ne debarasăm de oameni atunci când nu avem nevoie de ei”, a spus Jeff Greene.

Pentru bucătar viața e mult mai ușoară acum decât înainte de pandemie, când omul de afaceri organiza frecvent petreceri la el acasă.

Un nou tip de relații

Cei care păstrează angajați pe durata izolării ajung să-i cunoască într-un mod cu totul și cu totul nou, datorită perioadei mai lungi de timp pe care o petrec împreună.

Acest lucru are însă și alte efecte. Cliff Greenhouse, directorul unei firme de plasare de forță de muncă, povestește cazul unei bone care a fost de acord să intre în izolare la familia de al cărei copil de ocupa. Inițial a fost foarte fericită, mai ales că primea un bonus la salariu și se înțelegea bine cu familia. Dar, după o lună de locuit împreună, lucrurile se schimbă. „Nu contează cât de bine v-ați înțeles pe parcursul anilor, acum devii parte a familiei lor, iar ei parte a familiei tale. Este o schimbare de ambele părți”, afirmă Cliff Greenhouse.

Tot el spune că firmele care plasează forță de muncă pierd cam trei sferturi din cifra de afaceri în această perioadă, ceea ce este „dureros”.

Dar, chiar și în aceste vremuri grele, unii au puterea să facă gesturi frumoase. Când o firmă de închirieri auto l-a concediat pe șoferul favorit al unui client bogat, o doamnă în vârstă din Westchester County, New York, care folosea serviciile companiei de mulți ani, aceasta l-a angajat pe șofer direct la ea. „A doua după concediere de la firmă, doamna l-a trecut pe statul ei de plată, cu toate drepturile plătite”, a povestit Cliff Greenhouse.

Editor: Bogdan Păcurar

https://www.digi24.ro/

Visits: 10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *