Tim Drone

Românii NU scapă de restricţii după 15 mai: Marcel Vela a anunţat măsuri dure

Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunţă că măsurile care vor fi aplicate după 15 mai vor fi publicate fie vineri seară, fie sâmbătă, pentru ca toţi cei interesaţi să le afle şi să le poată apoi implementa. „Nu suntem în situaţia în care s-a terminat starea de urgenţă şi începem să mergem pe stadion la fotbal sau să facem evenimente, nunţi cu 200 de persoane”, subliniază Vela.

Marcel Vela a spus, vineri seară, la Digi 24, că pachetul de măsuri va fi făcut public pentru ca toţi cei implicaţi în gestionarea noilor măsuri să le poată lua.

Program decalat pentru firme cu un număr mai mare de 50 de angajați și termometre digitale

„Operatorii economici, în general, de exemplu cei care vor avea peste 50 de angajaţi vor fi obligaţi ca să-şi decaleze activitatea, programul astfel încât să fie o presiune cât mai mică pe transportul public în comun. Ca să dau un exemplu, dacă aveţi 60 de angajaţi, 20 să înceapă programul la 7, 20 la 8 şi 20 la 9 dimineaţa, ceea ce înseamnă o reducere a presiunii pe transportul public în comun cu două treimi.

În altă ordine de idei, vor fi obligaţi să se doteze cu termometre digitale, astfel încât să poată verfica temperatura corpului angajaţilor sau cumpărătorilor la magazine, saloanele de înfrumuseţare să se doteze cu tot ceea ce ţine de dezinfecţie, de curăţenie, de programarea clienţilor, toate condiţiile pe care noi le-am anunţat încă de acum câteva zile, iar odată cu afişarea lor fiecare om care este interesat, care doreşte să afle aceste condiţii să poată lua act de ele şi să putem să le implementăm cu succes”, a detaliat el.

CITEȘTE ȘI: Raed Arafat dezvăluie ce ne așteaptă vara aceasta: Când ne putem face planuri de vacanță

Ieșirea în afara localității de domiciliu posibilă doar în anumite condiții

Întrebat dacă pot părăsi localitatea de domiciliu cei care vor să meargă în altă parte, Vela a replicat: „Pot părăsi localitatea în anumite condiţii, condiţii pe care le vor respecta, pentru că ele vor fi implementate într-o decizie a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”.

El a spus că nu este nevoie ca Parlamentul să îşi dea acceptul pe aceasă deciziei, ci măsurile vor fi votate în şedinţa CNSSU.

Vela a afirmat că încă se discută asupra necesităţii declaraţiei pe propria răspundere şi în ce condiţii.

„Săptămâna viitoare vom anunţa în mod oficial dacă va fi nevoie sau nu va fi nevoie de declaraţia pe propria răspundere şi dacă va fi nevoie doar în ce condiţii”, a menţionat el.

Vela a explicat că după ce hotărârea CNSSU va fi publicată în Monitorul Oficial, regulile vor avea şi „variante de sancţiune dacă nu vor fi respectate, în baza unor legi care sancţionează nerespectarea deciziilor CNSSU”.

El a mai spus că ar putea fi ridicată carantina unor localităţi, dar există posibilitatea introducerii altora în carantină sau a unor părţi din localităţi.

Decizia în privința amenzilor afectează pe toată lumea

Întrebat despre decizia Curţii Constituşionale privind amenzile, el a spus: „Nu mă afectează pe mine, afectează toată România pentru că decizia CC este un moment în care statul sau, mă rog, cei care protejează sănătatea polulaţiei nu mai au intrumente coercitive pentru a lua măsuri împotriva celor care să spunem încalcă regulile şi pun în pericol sănătatea publică.

Dar analizăm această situaţie cu multă celeritate şi cu siguranţă vom avea în perspectiva stării de alertă metode prin care cei care fac unele gesturi reprobabile, discutabile, încălcând regulile sau punând în pericol viaţa celor dragi, să fie sancţionaţi într-o formă sau alta, conform legii”.

CITEȘTE ȘI: Școlile ar putea fi închise şi în septembrie? Ministrul Educaţiei expune cel mai rău scenariu

Marcel Vela a spus că măsurile ar putea fi anunţate vineri seară.

„Sper ca în acestă seară, dacă nu cel mai târziu mâine să fie postate pe site-ul Grupului de Comunicare Strategică din subordinea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a MAI, chiar pe site-ul ministerului, la fel cum unele norme de aplicare a unor măsuri, de exemplu ce măsuri se aplică în situaţia deschiderii saloanelor de înfrumuseţare, trebuie să îndeplinească saloanele, aceste norme dacă nu vor fi afişate astăzi, cu siguranţă vor fi afişate mâine.

Mă refer la anumite norme de aplicare pe anumite măsuri, pentru că era materialul foarte stufos, am vrut doar măsurile însine să fie în primul rând anunţate”, a mai spus el.

Comentarii:

Visits: 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *