Tim Drone

Scandal la Astra! Discuția dintre Ioan Niculae, Alibec și Tamaș a aprins spiritele

La Astra, fosta campioană a României, din sezonul 2015-2016, continuă problemele cu banii. Ioan Niculae a discutat cu principalii jucători ai echipei, Gabi Tamaș, Denis Alibec și Risto Radunovic, cum se vor reeșalona banii, numai că situația de fapt este alta.

Cei trei fotbaliști ar fi negociat scăderea salariilor cu Ioan Niculae și ar fi căzut de acord să încaseze bani mai puțini, dar condiția era să primească salariile restante până pe 15 mai, susține sport.ro.

Niculae nu s-ar fi ținut de cuvânt, iar fotbaliștii se pare că nu mai vor să intre în cantonamentul ce va începe luni dacă nu primesc banii.

Scandal la Astra! Și antrenorul Bogdan Andone vrea să plece!

Pe lângă problemele financiare, Astra poate rămâne pe final şi fără antrenorul Bogdan Andone, 45 de ani, dacă Dani Coman nu va găsi o nouă soluţie ingenioasă.

Decizia comunicată jucătorilor de la Astra, aceea de a intra în șomaj tehnic, a fost luată după ce Guvernul a anunţat că va achita 75 la sută din salariul mediu pe economie angajaţilor aflaţi în aceeaşi situaţie.

Fotbaliştii şi restul sportivilor de la clubruile din România au fost la un pas să nu se afle printre cei care primesc aceste drepturi deoarece cei mai mulţi sunt angajaţi pe bază de convenţie, nu cu contract de muncă.

Mai mult decât atât, finalul sezonului poate găsi echipa din Giurgiu şi cu probleme de efectiv.

Astra poate termina sezonul fără Bogdan Andone, Gabi Tamaş şi Julien Begue

Jucătorii Gabi Tamaş şi Julien Begue, dar şi antrenorul Bogdan Andone au contracte până la finalul lunii iunie. Astfel că în cazul prelungirii probabile a sezonului peste această dată, toţi pot pleca. Alături de Bogdan Andone şi restul staff-ului său se află în aceeaşi situaţie, adică la final de înţelegere.

Din cauza problemelor cu banii mai mulţi jucători au anunţat că-şi vor depune memorii la Comisiile FRF pentru recuperarea datoriilor.

Astra a fost la un pas să rateze play-off-ul după ce Comisia de Licenţiere a FRF a decis să depuncteze clubul cu trei puncte pentru probleme legate de plata impozitelor. Chiar dacă oficialii grupării din Giurgiu, în frunte cu patronul Ioan Niculae, au fost convinşi că echipa va câştiga la TAS, acest lucru nu s-a petrecut.

În ultima etapă, Astra a făcut 2-2 pe teren propriu cu Sepsi şi a intrat în play-off în dauna Viitorului, potrivit digisport.ro.

Visits: 21

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *