Tim Drone

Ce a pățit Răzvan Marin la granița României cu Ungaria. Fotbalistul naționalei n-a mai suportat: ”Și tot ne întrebăm de ce pleacă lumea”

După ridicarea stării de urgență din România, zeci de mii de persoane au vrut să revină în țară. Astfel, principalul punct de frontieră, vama Nădlac, a fost blocat. Asemenea multor români, Răzvan Marin și familia sa au dorit să revină în România după încetarea stării de urgență. Din păcate, aceștia au întâmpinat dificultăți la intrarea în țară.

Mijlocașul de la Ajax, în vârstă de 23 de ani, a petrecut ore întregi în vama Nădlac alături de familia sa. Se pare că punctul de trecere al frontierei a fost pur și simplu sufocat de numărul de mașini care intrau în țară. Familia internaționalului român avea bilete de avion, însă cursa a fost anulată.

Să tot vrei să vii acasă. După ne întrebăm de ce pleacă lumea în străinătate. Încă puțin și se fac 18 ore de când ne chinuim să facem acei 5-6 kilometri pentru a intra în România, scria Răzvan Marin în jurul orei 02:00.

Răzvan Marin, la coadă la intrarea în România Sursă foto - gsp.ro

Răzvan Marin, la coadă la intrarea în România
Sursă foto – gsp.ro

A durat mai mult intrarea în țară decât drumul din Olanda

Tatăl jucătorului, fostul național, Petre Marin, a mărturisit cum a decurs drumul din Olanda până în România. 

Da, am reușit să intrăm. Suntem împreună. Cam 18-20 de ore am stat. Suntem bine. A durat mult pentru că erau procedurile de verificare din cauza acestui coronavirus. Ne-au verificat, am completat o declarație. Nu mai contează acum. Asta a fost să fie, a spus fostul jucător pentru Gazeta Sporturilor.

Răzvan Marin a explicat cum au parcurs traseul din țara lalelelor pentru a reveni în România. Acesta împreună cu ceilalți membri ai familiei au respectat controalele și etapele pe care autoritățile le-au impus.

Sunt cu familia și cu un fin. Ne-am întors din Olanda. Am făcut 16 ore de la Amsterdam până la Nădlac și am stat 21 de ore, de la 8 dimineața până următoarea zi la 5 dimineața. Nu mai am ce să spun. Am trecut prin toate stările. Ca mine au fost mulți alți oameni. Concluzia? Asta e. Se poate întâmpla.

Visits: 8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *