Tim Drone

Ministrul Educației vine cu precizări: În ce condiții se vor ÎNTOARCE elevii la școală în toamnă

„Sunt mai multe scenarii pe care le iau în calcul colegii din cadrul Ministerului Educației, printre care și acesta, iar în această perioadă vom analiza și alte propuneri, dar ne vom uita și la modelele pe care le-au dezvoltat alte state europene, pentru că și acolo s-au confruntat cu aceeași situație cu care ne confruntăm și noi, adică lipsa aceasta a infrastructurii. Să știți că sunt state în care au fost găsite soluții, în care au fost aduse în curtea școlii containere sau corturi, în așa fel încât să se realizeze această distanțare fizică.Vom analiza și noi în cadrul ministerului și să sperăm, totuși, că de la toamnă nu vom mai avea altă perioadă de îmbolnăviri”, a declarat Monica Anisie pentru B1tv.

Ministrul Educației a afirmat că „la momentul acesta trebuie să privim lucrurile și din perspectiva a ceea ce epidemiologii susțin, și anume faptul că, în toamnă, ne-am putea confrunta cu o nouă serie de îmbolnăviri. Ca atare, Ministerul Educației trebuie să gândească o soluție pentru ceea ce ar însemna distanțarea fizică a elevilor și, într-adevăr, infrastructura actuală, mai ales în mediul urban, nu ne ajută deloc în scopul acesta al distanțării fizice”.

„Este vorba despre clasele suprapopulate la acest moment. Știm cu toții că într-o clasă sunt 30 de elevi, poate chiar și mai mulți, și așa cum prevede ordinul Ministrului Sănătății, trebuie să existe o distanțare de 2 metri în față, în spate, în lateral stânga, dreapta. Asta ar presupune că, într-o sală de curs, ar trebui să intre maximum 10 elevi. De aceea spuneam că Ministerul Educației se gândește, împreună cu autoritățile publice locale, să găsească soluții pentru ca de la toamnă – repet, numai dacă va exista cel de-al doilea val, așa cum prevăd specialiștii – să găsim soluția în așa fel încât să nu îi expunem pe elevi în niciun fel. Deocamdată însă, așa cum se știe, am reluat cursurile de pregătire pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a și ne pregătim pentru examenele naționale”, a declarat ministrul, care vorbise și anterior despre problema infrastructurii școlare în contextul pandemiei de coronavirus.

Visits: 41

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *