Tim Drone

Alexandru Bălan, cunoscut sub numele de ‘Colo’, cercetat sub control judiciar pentru instigare publică

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de Alexandru Bălan – vloggerul cunoscut sub numele de ‘Colo’ -, care este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni de instigare publică.

Alexandru Bălan

Potrivit unui comunicat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus înlocuirea măsurii reţinerii cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de un inculpat cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni de instigare publică, scrie Agerpres.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul este obligat să respecte interdicţia prev. de art. 215 alin. 2 litera e) C.proc. pen. – să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta – postarea în spaţiul online (de ex. YouTube, Instagram, Facebook, Tik Tok) de videoclipuri de tip live streaming, vlog”, precizează sursa citată.

Parchetul informează că va fi pus de îndată în libertate, după efectuarea formalităţilor necesare.

Procurori au reţinut că, în luna august 2019, bărbatul ar fi realizat un videoclip de tip vlog/live streaming în care şi-ar fi instigat urmăritorii şi abonaţii să realizeze infracţiuni de viol cu precădere asupra persoanelor de sex femeiesc minore, considerând că aceste fapte sunt justificate având în vedere aspectul fizic al acestora şi vestimentaţia sumară, videoclip ce a fost înregistrat şi postat pe platforma online YouTube, videoclipul fiind vizualizat de aproximativ 77.000 de persoane.

Visits: 8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *