Tim Drone

Ultimele detalii despre Michael Schumacher – La ce operație va fi supus

Fostul pilot de Formula 1, germanul Michael Schumacher, de şapte ori campion mondial, va suferi o nouă intervenţie chirurgicală pentru tratamentul cu celule stem, la şase ani şi jumătate de la gravul accident de schi, potrivit presei italiene, notează EFE.

Schumacher, care a împlinit 51 de ani pe 3 ianuarie, a fost deja supus unui tratament medical anul trecut la Paris de chirurgul specializat în chirurgie coronariană Philippe Menasche care, potrivit mass-media, se va ocupa şi de noua operaţie.

Regenerarea sistemului nervos

Obiectivul intervenţiei, spune Menasche, este de a ”regenera sistemul nervos central” al lui Schumacher.

Atrofie musculară şi osteoporoză

În declaraţiile publicate de Contro Copertina, neurochirurgul italian Nicola Acciari a spus că Schumacher suferă de atrofie musculară şi osteoporoză din cauza imposibilităţii activităţii fizice.

Michael Schumacher s-a trezit din comă la şase luni după accident. De la clinica unde era internat a fost transferat la un centru de reabilitare din Lausanne (Elveţia) şi de acolo la cabana familiei din Gland, amenajată de soţia pilotului, Corinna, pentru a-i oferi îngrijirile de care are nevoie.

Recuperare învăluită în mister

La peste şase ani de la accidentul de schi pe care l-a suferit în Alpii francezi se cunosc foarte puţine lucruri despre starea de sănătate a lui Schumacher. Doar câteva persoane sunt autorizate să-l vadă pe fostul pilot al lui Ferrari, printre acestea neaflându-se fostul său manager, Willi Weber, care a ţinut să-i reproşeze acest lucru soţiei lui Schumacher.

Schumacher este deţinătorul recordului de victorii în Marele Circ (91), informează hotnews.ro.

Visits: 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *