Tim Drone

Oana Lis, poza care a stârnit hohote de râs. „L-am prins pe Vio cu o păsărică la terasă”

Oana Lis este recunoscută pentru simțul umorului, dar și pentru vorbele de duh, pe care le înșiră pe rețelele sociale. Acum, blonda face glume cu soțul ei, Viorel Lis.

Oana și Viorel Lis

Oana Lis (41 ani) nu se dezminte. Face mereu glume, chiar și pe seama soțului ei, Viorel Lis (76 ani). Haioasă de fel, ea nu se abține nici când vine vorba de partenerul ei de viață, mai mare cu 35 de ani decât ea. Nu de puține ori, își surprinde prietenii virtuali cu replicile pe care le are, în spiritul ei caracteristic. Acum, ea l-a imortalizat pe Viorel cu o pasăre, care s-a așezat la masa lui, să ciugulească din pâine, iar replica Oanei a fost extrem de spumoasă: “L-am prins pe Vio cu o păsărică la terasă”, a scris Oana Lis, în dreptul imaginii publicate pe Facebook. Cei doi sunt împreună de peste 20 de ani, însă și-au oficializat reația mult mai târziu. Ea l-a cunoscut pe Viorel la vârsta de 18 ani, când era edil-șef al Capitalei.

click pe foto

Viorel Lis

foto: Facebook

Au făcut nuntă în 2011

Sunt împreună din 1998, dar s-au cununat civil abia în 2009, după ce ea l-a cerut de bărbat pe fostul edil, aflat la a treia căsnicie. După alţi doi ani, Oana avea să fie cerută de soţie de Viorel, cu inel de logodnă, verighetă şi tot tacâmul, chiar în mijlocul unui magazin de bijuterii, în acelaşi an ea îmbrăcând şi rochia de mireasă. Din dragostea lor lipseşte însă ceva: fetiţa pe care Oana şi-o doreşte atât şi pe care, dacă nu o va putea avea natural, e dispusă chiar să o adopte, scrie click.ro.

Visits: 21

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *