Tim Drone

Donald Trump vrea să ridice restricțiile la vânzările de drone militare. România, posibil beneficiar al măsurii, Rusia, îngrijorată

Ministerul rus de Externe a declarat că planurile administrației Donald Trump de a ridica restricţiile la vânzările de drone militare grele ar afecta sever un acord în domeniul controlului armelor din 1987 care reglementează exportul de tehnologie privind rachetele, informează Agerpres. România s-a arătat interesată de achiziția de drone militare americane, conform Al Jazeera.

Administraţia de la Washington prevede reinterpretarea acordului încheiat între 34 de ţări cu scopul de a permite subcontractorilor americani din domeniul apărării să poată să comercializeze mai multe drone de fabricaţie americană diferitelor ţări, au declarat pentru Reuters trei şefi executivi din industria apărării şi un oficial american.

Schimbarea acestei politici ar putea deschide, conform Reuters, calea vânzărilor de drone americane echipate cu armament unor guverne mai puţin stabile cărora li s-a interzis să le cumpere în conformitate cu regimul de control al tehnologiei rachetelor (MTCR) de acum 33 de ani.

Conform Al Jazeera, până în prezent, doar Marea Britanie, Australia și Franța au putut achiziționa drone militare de la subcontractori americani. Iordanul, România, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită și-ai exprimat și ele intenția de a cumpăra astfel de tehnologii.

La începutul acestui an, dronele americane MQ-9 Reaper, modelul care a lansat rachetele care l-au ucis pe generalul iranian Qassem Soleimaniau fost aduse la Câmpia Turzii oficial pentru un exercițiu militar româno-american, intitulat „Dacian Reaper 20”. În cadrul exercițiului, dronele americane au simulat misiuni de „sprijin aerian la sol”, împreună cu militarii români însă ele pot fi folosite și pentru supraveghere aeriană în zona Mării Negre, unde Rusia și-a intensificat prezența militară.

În urmă cu o lună, Avioane Craiova și Romaero au semnat un memorandum de cooperare cu compania israeliană Elbit Systems pentru fabricarea de drone militare.

Editor web: Mihnea Lazăr

https://www.digi24.ro/

Visits: 32

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *