Tim Drone

PSD-istul Horia Grama s-a înscris pentru un post în conducerea CNCD: Prin prezenta î-mi depun candidatura

Fostul șef al Agenției Nucleare pentru Deșeuri Radioactive, Horia Grama (PSD), și-a depus candidatura pentru un post în Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În cererea scrisă de mână și atașată la dosar, Horia Grama a avut de furcă cu limba română.

„Subsemnatul Grama Horia (…) prin prezenta î-mi depun candidatura la funcția de membru în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării”, a scris Grama, fost deputat în parlament, cu două mandate, în cererea de la dosar, consultată de G4media.ro.

Grama a mai atașat la dosar și documente de identitate, CV, declarație de necolaborare cu Securitatea.

Potrivit CV-ului atașat la dosar, Horia Grama a fost deputat opt ani în Parlament (2008-2016), iar apoi șef al Agenției Nucleare pentru Deșeuri Radioactive.

El a absolvit în 1988 Facultatea de Mașini și Instalații Miniere la Institutul de Mine Petroșani, iar după Revoluție a mai făcut cursuri la Institutul Național de Administrație și, în 2009, a absolvit Colegiul național de Informații, potrivit digi24.ro.

Visits: 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *