Tim Drone

Alina Pușcaș, REACȚIE după ce a fost acuzată că minte în privința COVID-19

„Eu sunt aici internată, asimptomatică fiind, nu pentru că mi-am dorit eu să fiu internată și să stau departe de familie și de casă, ci pentru că așa prevede legea, iar eu nu-mi doresc să am parte de un dosar penal. Pentru că asta se întâmplă, în cazul în care refuzi să te internezi, chiar dacă ești asimptomatic și nu transmiți boala. Nu am transmis-o familiei, asta este cel mai important lucru”, a spus vedeta la un InstaStory.

Totodată, Alina Pușcaș a spus că a ajuns să creadă că răutăcioșii își doresc să vadă suferință, lucru pe care nu-l înțelege sub nicio formă. Vedeta a transmis că nu este genul de persoană care să dramatizeze ceva mai mult decât este.

„Mie îmi este foarte clar că haterii își doresc sânge, suferință. De ce ți-ai dori așa ceva? De ce ți-ai dori să vezi oameni suferind? Ca să te simți tu mai bine? E trist! Eu nu o să fiu niciodată acel om care să dramatizez ceva mai mult decât este. Nu voi face niciodată dintr-un țânțar armăsar”, a mai spus ea.

Din fericire, Alina Pușcaș s-a vindecat de COVID-19. Vedeta le-a dat astăzi vestea fanilor, bucurându-i nespus de mult.

„Am două teste negative. Plec acasă, mâine, după 16 zile de la infectare și 4 zile de stat internată sunt vindecată și numai cu mulți, mulți anticorpi”, a anunțat prezentatoarea.

Visits: 33

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *