Tim Drone

Inedit: Ce se întâmplă cu pacienții TRATAȚI cu hidroxiclorochină

Notorietatea și mai mare a dobândit-o și după ce a fost “obiect” de dispută, între a o folosi și a nu o folosi…Oricum ar fi, iată că, potrivit unui studiu francez, postat online pe 20 iunie, dar care nu a fost încă publicat, pacienții cu Covid-19 care sunt tratați cu hidroxiclorochină au șanse mai mari să fie externați din spital la o lună după începerea tratamentului. Față de alți pacienți, care necesită o perioadă mai lungă de tratare.

Merită să fie replicat

Rata pacienților care s-au întors la domiciliu după 28 de zile de la începerea tratamentului este mai mare cu 11 procente decât în cazul celor care nu au primit hidroxiclorochină. Acest lucru reprezintă o creștere relativă cu 25% a probabilității de a fi externat mai devreme din spital, a spus studiul, conform smartradio.ro. Acest rezultat, care nu a fost evidențiat în cercetările anterioare privind hidroxiclorochina, „merită să fie replicat în alte studii mari” pentru a fi confirmat, a subliniat unul dintre autori, Émilie Sbidian, potrivit AFP. „Este foarte important să nu ne oprim la rezultatele brute pentru a judeca eficacitatea sau ineficacitatea” tratamentului, explică Émilie Sbidian.

Pentru a ține seama de „factorii de confuzie”

Studiul a concluzionat și că „nu există o diferență semnificativă în ceea ce privește rata mortății” pentru pacienții care au primit hidroxiclorochină față de cei care au primit alt tip de tratament. Pentru cei care, pe lângă hidroxiclorochină, au primit și azitromicină, studiul nu a relevat nicio diferență în rata de externare. Cercetătorii au analizat înregistrările medicale a aproximativ 4.642 de pacienți internați într-unul dintre cele 39 de spitale pariziene între 1 februarie și 6 aprilie. Ei i-au exclus pe cei care au primit un alt tip de medicamentație, cum ar fi antivirale remdesivir sau imunosupresoare tocilizumab și sarilumab.

Rezultatele au fost corectate statistic pentru a ține seama de „factorii de confuzie” și, în special, de diferențele dintre pacienții care alcătuiau cele trei grupuri, potrivit Le Point.

Visits: 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *