Tim Drone

Remdesivir ar putea deveni cel mai folosit medicament în tratarea virusului. Unde ar fi produs în România?

Doctorii din Europa sunt tot mai aproape pentru a primi aprobare de utilizare a medicamentului Remdesivir în cazul pacienților care dezvoltă boala Covid-19. Dar vestea cu adevărat bună e că acest medicament ar putea fi produs și-n România.

Remdevisir e un medicament care a fost aprobat pentru utilizare în regim de urgență în mai multe locuri de pe planetă. SUA, India, Coreea de Sud se numără printre țările în care doctorii și-au tratat pacienții cu Remdesivir în regim de urgență, în vreme ce Japonia a aprobat folosirea în orice situație. A fost dezvoltat inițial pentru febra hemoragică Ebola, dar s-a văzut că dă rezultate și-n cazul Covid-19.

Așa că europenii se grăbesc să-l aprobe și pe continent.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat joi autorizarea unei „puneri pe piaţă condiţionate” a antiviralului Remdesivir la nivelul Uniunii Europene pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, De aici și până-n momentul în care Comisia Europeană își va da acordul nu mai e decât un pas.

Remdesivir ajunge și-n Europa

Remdesivir este primul medicament împotriva COVID-19 care este recomandat pentru autorizare în cadrul UE„, transmite Agenția Europeană a Medicamentului.

Medicamentul e produs de compania Gilead, care vrea să furnizeze deja până la sfârșit de 2020 nu mai puțin de două milioane de doze. E un obiectiv dublat față de estimările inițiale, iar compania intenţionează să testeze și o versiune mai uşor de folosit a medicamentului, administrată prin inhalare.

Deocamdată, Remdesivir este administrat intravenos. Un studiu al EMA a demonstrat că pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 şi trataţi cu Remdesivir se recuperează în medie cu patru zile mai repede decât ceilalţi bolnavi. 

O veste extrem de bună: medicamentul ar putea fi produs și-n România

Pe de altă parte, Remdesivir ar putea fi produs și-n România, mai exact de compania Antiobiotice Iași. Directorul producătorului român de medicamente a luat legătura cu americanii de la Gilead.

E posibil ca și fabrica din Iași să se implice în procesul de producție.

“Trebuie sa existe o politica europeana, internationala, in domeniul productiei de medicamente care sa reglementeze un anumit mod de lucru, care sa permita realizarea de contracte de co-manufacturing  cu firme ce pot produce la nivel ragional. Și dau exemplu Remdesivir, medicament testat împotriva coronavirsului, pe care americanii îl considera acum cel mai bun împotriva COVID-19.  El se află în studiu clinic în 5 centre din România. Producția de medicamente ar trebui să urmeze o politică la nivel internaţional pentru a fi împărțit acest efort. Noi am luat recent legătura cu compania Gilead  pentru o posibilă colaborare în ceea ce privește medicamentul Redemsivir, produs de gigantul american și testat ca tratament pentru coronavirus. Am stat de vorbă cu vicepreşedintele Gilead, de origine română, pentru o posibilă colaborare între cele două companii”, declară reprezentanții Antiobiotice Iași.

Visits: 14

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *