Tim Drone

Dancă: Guvernul a aprobat în primă lectură programul IMM Leasing

Guvernul a aprobat în primă lectură, în şedinţa de joi, mai multe proiecte de acte normative, printre care şi pe cel privind programul IMM Leasing, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

„În această şedinţă de guvern au fost dezbătute în primă lectură şi adoptate în vederea primirii avizului Consiliului Legislativ, pentru şedinţa următoare urmând a fi adoptate în forma finală alte ordonanţe de urgenţă în zona economică. Astfel, un proiect de ordonanţă de urgenţă priveşte programul IMM Leasing, este un program pe care Guvernul l-a anunţat anterior, face parte din Planul naţional de investiţii şi relansare economică şi în cadrul acestui program IMM-urile pot apela la soluţia finanţării achiziţiilor de echipamente şi utilaje prin intermediul societăţilor financiare nonbancare ca o opţiune în plus acordată IMM-urilor care doresc să apeleze la un astfel de instrument”, a declarat Ionel Dancă, la finalul şedinţei de guvern.

El a precizat că, potrivit actului normativ adoptat în primă lectură, „avansul pentru o astfel de finanţare pentru IMM-uri este zero”.

„Valoarea maximă a finanţării este de 5 milioane de lei pe beneficiar şi sunt garantate achiziţiile de echipamente IT şi utilaje”, a spus Dancă, scrie Agerpres.

Visits: 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *