Tim Drone

Nelu Tătaru: „Sunt două săptămâni cruciale”. Avertismentul ministrului Sănătății pentru români

România a înregistrat vineri un nou bilanț negativ al infectărilor de coronavirus. În ultimele 24 de ore s-au raportat 799 de cazuri noi de infecții cu coronavirus, după 18.989 de teste realizate. Cum vede situația Ministrul Sănătății?

Nelu Tătaru, îngrijorat de situația epidemiologică

După a patra zi consecutivă de creșteri a numărului de noi infectări cu virusul SARS-COV-2, Nelu Tătaru spune că urmează două săptămâni cruciale. Scenariul epidemiologic sumbru stabilit pentru luna august indică faptul că România ar putea ajunge la 1.600 de cazuri noi pe zi. Ministrul și-a exprima speranța că țara noastră nu va ajunge acolo.

„Sunt două săptămâni cruciale. Dacă evităm zone aglomerate, dacă purtăm măști în spații închise, putem lăsa timp corpului medical să gestioneze cazurile de acum din ATI. Sunt și previziuni sumbre, la o mie, o mie și ceva de cazuri pe zi, dar eu sper să nu ajungem acolo.

În acest moment suntem cam ca în aceeași perioadă de creștere față de luna aprilie, dar acum avem măsuri de relaxare plus vid legislativ, consider că, în decurs de 2-3 săptămâni putem echilibra această situație să mergem pe o pantă descendentă”, a precizat Nelu Tătaru, potrivit realitatea.net.

Ministrul Sănătății explică faptul că există un număr mai mare de teste în prezent, motiv pentru care este firesc ca număru de noi infecții să crească. La nivel de autorități medicale, Nelu Tătaru spune că atenția se îndreaptă acum către unitățile de primiri urgențe și mai ales secțiile de terapie intensivă.

„Atenţia noastră se îndreaptă foarte mult spre unităţile de primiri urgenţe. Gestionarea acestor secţii de terapie intensivă şi a paturilor de terapie intensivă este în acest moment în centrul atenţiei, tocmai pentru a putea fi punctuali prezenţi acolo unde este nevoie. (…) Acum trei zile au fost cazuri când a trebuit să transferăm un pacient din Bucureşti către acea unitate mobilă ATI care se află la Spitalul din Ploieşti”, a precizat Nelu Tătaru.

Sursa foto: Inquam Photos

Visits: 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *