Tim Drone

Andreea Mantea, emisiune nouă după „Puterea dragostei“: „Nu scăpați de mine“

Andreea Mantea a încheiat un capitol și se pregătește de un altul. Ea nu va mai prezenta show-ul matrimonial „Puterea dragostei”, de la Kanal D, a cărui finală va fi difuzată pe 26 iulie, însă a anunțat că nu va părăsi televiziunea.

Andreea Mantea

Andreea Mantea (33 de ani) a fost invitată astăzi, 16 iulie, la emisiunea „Teo Show”, de la Kanal D. Recent revenită în țară, vedeta și-a făcut apariția în față telespectatorilor pentru a le împărtăși din experiențele ei de până acum, din Turcia, de la filmări, dar și pentru a vorbi despre emoțiile ce o încearcă în așteptarea finalei celui de-al doilea sezon al show-ului matrimonial „Puterea dragostei”, ce va fi difuzată pe 26 iulie, la Kanal D. În ziua cea mare, telespectatorii vor avea ocazia să își voteze concurenții preferați și vor află în direct, din România, cine sunt câștigătorii sezonului în curs.

Finala „Puterea dragostei”: premii fabuloase

Fiecare dintre câștigători, fată și băiat, va intra în posesia a 10.000 de euro, iar Andreea Mantea va fi cea care va înmâna trofeele celor doi, chiar la Kanal D. „Vom avea un câștigător și o câștigătoare, marii finaliști, care vor câștiga două trofee superbe și extrem de grele, la propriu și la figurat, și suma fabuloasă de 10.000 Euro fiecare”, a spus Andreea Mantea. Ea a mai dezvăluit că va avea un proiect nou la Kanal D. „V-am pregătit o mare surpriză, nu scăpați de mine! Aș putea să va dau un indiciu: voi avea un partener!”, a lansat vedetă vestea cea mare.

În locul Andreei, la „Puterea dragostei”, a venit Cristina Mihaela Dorobanțu, scrie click.ro.

Visits: 12

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *