Tim Drone

Coronavirus – Orban: Am solicitat atenţie sporită privind transportul public

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că a solicitat Poliţiei Rutiere şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) să intensifice controalele privind transportul public în cadrul localităţilor, intra şi interjudeţean, dar şi privind transportul asigurat pentru angajaţii unor companii, având în vedere că s-au constatat focare de COVID-19 ca urmare a modului în care acesta este organizat.

Şeful Executivului a avut, la sediul MAI, o videoconferinţă cu prefecţii şi cu şefii instituţiilor implicate în lupta împotriva epidemiei de COVID-19.

„Le-am solicitat o atenţie sporită pe transportul public, atât transportul public în localităţi, cum este transportul cu metroul, transportul cu tramvaiul, cu troleibuzul, cu autobuzul, cât şi pe transportul intrajudeţean, interjudeţean, dar şi pe transportul asigurat pentru angajaţii unor companii, pentru că am constatat, în mai multe situaţii, că avem nişte focare care nu se datorează companiilor şi muncii angajaţilor în companiile respective, ci se datorează modului în care este organizat transportul spre serviciu, de acasă la serviciu şi de la serviciu acasă. Am solicitat o concentrare din partea Poliţiei de circulaţie, a ISCTR către aceste entităţi care asigură transportul public, astfel încât să respectăm regulile”, a afirmat Orban, scrie Agerpres.

El a explicat că la ora actuală autorităţile pot aplica amenzi şi au şi posibilitatea de a suspenda sau de a anula autorizaţii de funcţionare pentru entităţi persoane juridice care nu respectă regulile de protecţie sanitară.

„Am avut o analiză privitoare la strategia de efectuare a controalelor, în care le-am solicitat să efectueze controale în locurile unde există cel mai mare risc epidemiologic şi de unde avem informări sistematice atât pe baza informărilor prin telverde – există un telverde pus la dispoziţia cetăţenilor, cât şi prin alte informaţii pe care le avem de la cetăţeni să concentreze acţiunile de control şi resursele umane spre acele locuri unde există cele mai mari încălcări”, a completat prim-ministrul.

Visits: 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *