Tim Drone

Și la ei: De ce nimeni nu se vindecă vreodată de Covid-19 în Anglia

Pacienți trecuți pe listele victimelor Covid, chiar dacă au fost tratați și eliberați din spital, iar cauza decesului a fost alta. Sună a tema zilei în România, dar în ultima vreme se dovedește că tot așa e tema și în alte locuri, la nivel global. Astfel, bilanțul victimelor Covid-19 din Anglia pare a fi mai mic decât a fost prezentat. Cu 45.000 de decese, Marea Britanie este țara cea mai afectată din Europa, iar gestionarea crizei de către guvernul lui Boris Johnson este puternic criticată.

„Conform metodei utilizate de Public Health England, „un pacient care a fost pozitiv, dar a fost tratat cu succes și a fost capabil să iasă din spital, va fi socotit că a murit de Covid, chiar dacă a avut a avut un atac de cord sau a fost călcat de un autobuz trei luni mai târziu”. Deci…Chiar dacă pacienții au fost tratați și eliberați din spital, iar cauza decesului a fost alta, tot covid e.

Să se mențină doar decesele care ar avea loc la 21 de zile de la un test pozitiv

Când un pacient moare, registrul central al NHS, serviciul public de sănătate britanic, primeste o înștiințare. Lista tuturor cazurilor confirmate este revizuită zilnic pentru a verifica dacă au murit pacienți. Așadar, se pare că Public Health England (PHE) verifică în mod regulat lista persoanelor care au fost testate pozitiv pentru a vedea dacă mai sunt în viață. „PHE nu pare să țină cont de data rezultatului testului Covid și nici de faptul că persoana a fost tratată cu succes și externată din spital. Oricine a testat pozitiv pentru Covid, dar ulterior a decedat, indiferent de cauză, este inclus în cifrele de deces ale Covid din PHE”, se arată în studiu. Cercetătorii subliniază, potrivit smartradio.ro, că este timpul să „reparăm această eroare statistică care duce la o exagerare excesivă a deceselor asociate cu Covid” și propune ca, în afara mediului spitalicesc, să se mențină doar decesele care ar avea loc la 21 de zile de la un test pozitiv.

Autorii studiului sus menționat sunt: Prof. Yoon K Loke – profesor de medicină și farmacologie, Școala Medicală Norwich, Universitatea din Anglia de Est; Carl Heneghan – profesor de medicină bazată pe dovezi și director de studii pentru Evidence-Based Health Care Programmes.

Visits: 8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *