Tim Drone

Orban: Încă n-am văzut impactul tergiversării adoptării Legii carantinării şi izolării

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că nu a văzut încă ”impactul tergiversării” adoptării legii privind carantinarea şi izolarea şi a anunţat că se va întâlni cu autorităţile abilitate să aplice actul normativ promulgat de preşedinte.

Ludovic Orban

„Încă n-am văzut impactul tergiversării adoptării unei legi, în urma deciziei Curţii Constituţionale. Să nu uităm că nu am avut nicio posibilitate de a împiedica persoanele bolnave să iasă din spital, nu am avut nicio posibilitate de a dispune izolarea la domiciliu a persoanelor bolnave sau a persoanelor care au intrat în contact cu persoane bolnave, că n-am avut nicio posibilitate legală de a dispune carantinarea sau o serie de alte măsuri”, a afirmat premierul, aflat într-o vizită în judeţul Călăraşi, scrie Agerpres.

El a vorbit, în context, de procesul adoptării acestei legi, în Parlament. „N-am înţeles, în Camera Deputaţilor s-a adoptat legea fără probleme, după care, în Senat, legea adoptată inclusiv de PSD n-a mai fost bună pentru senatorii tot PSD (…) Important este că s-a adoptat legea şi această lege ne permite să dispunem măsuri”, a spus el.

Ludovic Orban a afirmat că autorităţile vor fi pregătite să ia „toate măsurile” prevăzute de lege. Astfel, a anunţat că luni va avea, în acest sens, o şedinţă la Ministerul Sănătăţii şi o „reuniune a tuturor instituţiilor centrale care au atribuţii în baza legii”.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, sâmbătă, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, informează Administraţia Prezidenţială.

Proiectul a fost adoptat de Senat, pe 16 iulie, după aproape o săptămână de dezbateri intense în cadrul Comisiei juridice.

Potrivit legii promulgate, măsura carantinei persoanelor se instituie pe baza afirmaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau în spaţiul desemnat de autorităţi cu privire la persoanele suspecte a fi infectate sau purtătoare ale unui înalt agent patogen care: a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele în domeniu; b) au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată a fi infectată de o boală infecto-contagioasă.

În ceea ce priveşte măsura izolării la domiciliu, legea prevede că aceasta se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile in care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia.

Premierul a vizitat sâmbătă staţiile de pompare de la Sultana şi Făurei, din judeţul Călăraşi.

Visits: 5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *