Tim Drone

De ce Maica DOMNULUI și Arhanghelul Gabriel vor fi acoperiți cu draperii în catedrala Sf. Sofia

Convertită în moschee după ocuparea Constantinopolului de către otomani, în 1453, ea a fost transformată în muzeu în 1934 de către primul preşedinte al Republicii Turcia, Mustafa Kemal, cu intenţia de a oferi acces întregii lumi la această capodoperă. Dar…

La începutul acestei luni, printr-o decizie care a stârnit critici şi îngrijorare la nivel internaţional, preşedintele Tayyip Erdogan a anunţat că bazilica Sfânta Sofia va fi deschisă pentru practicarea cultului musulman în urma unei hotărâri judecătoreşti care a decis că transformarea clădirii în muzeu în 1934 a fost ilegală. Într-un interviu acordat postului de televiziune NTV, Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al președintelui turc, a declarat că unele mozaicuri, reprezentându-i pe Maica Domnului şi pe Arhanghelul Gabriel, care sunt poziţionate în direcţia Qiblei (Qibla este direcţia către care se îndreaptă un musulman atunci când îşi face rugăciunea), vor fi acoperite cu draperii, potrivit Reuters. El a spus și că alte mozaicuri, care îi reprezintă pe Iisus şi alte figuri creştine, nu reprezintă un obstacol pentru rugăciunile musulmane, deoarece acestea nu sunt situate în direcţia Qiblei. Oficialul turc nu a precizat însă dacă acestea vor rămâne permanent neacoperite.

Va fi deschis tuturor

Autorităţile au spus de săptămâna trecută că mozaicurile vor fi ascunse fie cu draperii, fie cu lasere, cu ocazia primelor rugăciuni musulmane care vor avea loc vineri, 24 iulie.

În afara rugăciunilor, fostul lăcaş de cult creştin şi muzeu va fi deschis tuturor vizitatorilor şi turiştilor, iar toate mozaicurile vor fi descoperite, au informat autorităţile din Turcia. Preşedintele Erdogan a vizitat în cursul zilei de duminică clădirea fostei bazilici pentru a inspecta progresul lucrărilor de transformare a acesteia în moschee.

Foto: The New Federalist

Visits: 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *