Tim Drone

Ioan Mărginean nu mai este președintele clubului Gaz Metan Mediaș

Ioan Mărginean nu mai este, de marţi, preşedintele clubului de fotbal Gaz Metan Mediaş, a anunţat gruparea de Liga I pe site-ul său oficial.

”Începând de marţi, 21 iulie, Ioan Mărginean şi-a încetat raporturile contractuale cu Gaz Metan şi nu mai ocupă nicio funcţie în cadrul clubului. Pe această cale îi mulţumim pentru munca depusă în cei mai bine de patru ani petrecuţi la Mediaş, pentru aportul adus la rezultatele echipei şi pentru contribuţia avută la ieşirea din insolvenţă a clubului Gaz Metan Mediaş”, se arată în comunicatul clubului.

Mărginean (59 ani) era preşedintele clubului din Mediaş din 2016, după ce a mai avut funcţii de conducere la Unirea Alba Iulia, Extensiv Craiova, FC Braşov, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Universitatea Cluj.

Ioan Mărginean a evoluat în cariera sa ca fundaş, trecând pe la Metalurgistul Cugir, Dinamo Bucureşti, Corvinul Hunedoara şi Unirea Alba Iulia, potrivit agerpres.ro.

Visits: 8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *