Tim Drone

PURTAREA măștii protejează suficient? Da, dar…

Criticile legate de purtarea măștii sunt în plină expansiune, în special pe Facebook și Twitter. Unii utilizatori, care au uneori zeci de mii de urmăritori, protestează împotriva utilizării acestui accesoriu de protecție deși utilizarea măștii e încurajată cu tărie de profesioniștii din domeniul sănătății pentru a lupta împotriva pandemiei.

Specialiști, medici etc. spun că în lipsa unui vaccin sau a unui tratament eficient, singura soluție pe care o avem pentru a ne proteja de infectarea cu virusul SARS-CoV-2 este purtarea măștii. Un medic igienist de la Spitalului Universitar din Bordeaux, Pierre Parneix, ajută la demontarea sau confirmarea unor aspecte care au fost vehiculate în legătură cu măștile de protecție, potrivit France Inter.

O postare pe acest subiect a devenit virală

Mai întâi medicul comentează afirmația că purtarea unei măști înseamnă să riscăm intoxicații cu dioxid de carbon (unii critici ai utilizării măștii invocă acest pericol). „Un studiu recent a fost realizat în cazul măștilor FFP2. Oameni care purtau măști au făcut exerciții fizice de o intensitate moderată, pe o durată de timp de peste o oră. Cercetătorii au măsurat nivelurile de oxigen și de CO2 în sânge și nu a existat nicio schimbare”, spune Parneix. Pe Twitter, o postare pe acest subiect a devenit virală. Postarea lui @DrZeroCraic care dorește să demonstreze că purtarea măștii nu a avut efect asupra nivelului de oxigen a strâns peste 500.000 de vizualizări în trei zile. În acest videoclip, medicul din Dublin își suprapune succesiv 6 măști chirurgicale pe față, fără ca saturația de oxigen să se schimbe.

Vor exista momente în care nu va fi posibil să păstrăm distanța

Pierre Parneix comentează și afirmația că purtarea unei măști protejează suficient pentru a evita distanțarea fizică. El spune că e adevărat, dar cu mai multe condiții…„Dacă două persoane apropiate fizic poartă o mască, riscul de contaminare este într-adevăr extrem de scăzut”, afirmă medicul. De asemenea, este necesar ca toată lumea să poarte corect masca, adică să acopere atât nasul cât și gura.

Parneix specifică: „Nu trebuie să ne obișnuim să nu păstrăm distanța. Desigur, în spații închise, cum ar fi în supermarket, vor exista momente în care nu va fi posibil să păstrăm distanța, de aici și faptul că trebuie să purtăm o mască. Dar dacă uităm de distanțele de siguranță în aer liber, unde masca nu este purtată, acest lucru va crea obiceiuri proaste în viața de zi cu zi, ceea ce va ajunge să creeze un risc.”.

Foto: NBC News  

Visits: 18

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *