Tim Drone

Unde s-au încurcat profesorii la examenul de titluarizare: barem și subiecte

Miercuri, 29 iulie, a avut loc examenul scris de titularizare. În concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/cadrelor din unitățile de învățământ preuniversitar s-au înscris 30.113 candidați, care au concurat pentru 4.030 de posturi. Barem şi subiecte TITULARIZARE 2020.

TITULARIZARE 2020. Ce le-a dat bătăi de cap profesorilor

Peste 30.000 de profesori au susţinut miercuri dimineaţa concursul de angajare în şcoli. Din păcate, a anunţat Ministerul Educaţiei, au fost cele mai puţine posturi scoase la concurs din ultimii 5 ani. Mai exact, 4.030. Cadrele didactice au avut 4 ore la dispoziţie pentru a rezolva subiectele. 2.145 (7,94%) de candidați dintre cei prezenţi s-au retras. 32 au fost eliminaţi din concurs.

Subiectele si baremele de la examenul de TITULARIZARE 2020 au fost publicate de Ministerul Educației. Acestea pot fi descărcate de AICI. 

Pentru a se angaja într-o școală pe o perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină la examen minimum nota 7 (șapte). Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), trebuie să aibă minimum nota 5 (cinci).

Unde s-au încurcat profesorii la examenul de titluarizare: barem și subiecte

Unde s-au încurcat profesorii la examenul de titluarizare: barem și subiecte

Când vor afla profesorii la ce şcoală au fost repartizaţi

Primele rezultate vor fi afișate pe 4 august, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul titularizare.edu.ro. Contestațiile se pot depune la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează pe 11 august.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în perioada 12 – 14 august.

După ce mai mulţi candidaţi au cerut ca notele să fie anonimizate, Ministerul Educaţiei a anunţat că acest lucru nu este posibil din mai multe motive.

“Nu se poate efectua anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților participanți la concursul național de ocupare a posturilor didactice, din mai multe considerente. În funcție de rezultatele obținute, candidații vor participa la ședințele de repartizare. Acestea sunt publice. Astfel, este necesar să se asigure transparența și opozabilitatea față de toți candidații a modalității de ocupare a acestor funcții.

În fișa de înscriere candidații și-au dat acordul pentru afișarea nominală a datelor obținute în urma susținerii probei scrise, dar și a rezultatelor lor “, au declarat pentru Edupedu.ro reprezentanții Ministerului Educației.

Visits: 15

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *