Tim Drone

Muzeul Luvru, cea mai bună referință pentru pandemie: câți oameni i-au călcat pragul

Astăzi, se face o lună de când s-a redeschis muzeul Luvru din Paris, după o pauză de peste trei luni. În condițiile în care pandemia este pe un trend ascendent în Franța, este interesant să vezi câți oameni i-au călcat pragul.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul de vizitatori pe zi a fost de aproximativ un sfert în luna iulie. La muzeul Luvru din capitala franceză au ajuns 10.000 de vizitatori pe zi, conform statisticilor oficiale. Deși valoarea este considerată conformă cu estimările oficialilor instituției, aceasta este rezultatul unei serii de oferte, pentru a aduce oamenii în vizită.

Cel mai popular și îndrăgit muzeu din lume și-a redeschis porțile pe 6 iulie, după o pauză de peste trei luni provocată de pandemia de coronavirus. Având în vedere că numărul de cazuri noi de Covid-19 din Franța este departe de zero, numărul celor care s-au dus la muzeu în ultimele săptămâni a fost semnificativ mai mic decât în alți ani.

În total, 200.000 de vizitatori au putut să străbată sălile celui mai vizitat muzeu din lume în luna iulie, fără obişnuitele aglomerări produse în faţa unor tablouri legendare. Peste jumătate dintre ei au fost francezi. În absenţa americanilor şi a asiaticilor, care formează de regulă grupuri uriaşe de vizitatori, europenii (în special turişti germani, olandezi şi belgieni) au răspuns prezent la apelul lansat de directorii instituţiei muzeale.

Ca referință, oficialii de la Luvru se așteptau la un număr zilnic de vizitatori între 4000 și 10.000 de vizitatori pe zi, în această vară. Cei mai mulți vizitatori au provenit din Ile-de-France, o regiune a Franței din jurul capitalei.

Cele mai populare au fost vizitele de tip ”mini-descoperire”. Aproximativ 12.500 de persoane le-au îmbrățișat. Cu o durată de 20 de minute, gratuite şi fără să necesite rezervare, ele sunt propuse turiştilor în limbile franceză şi engleză. În aceste experiențe, un consilier este plasat în opt spaţii tematice din uriaşul muzeu parizian pentru a răspunde întrebărilor care îi sunt adresate de vizitatori. În acest format inovativ, ai fi putut să explorezi Egiptul Antic, viața lui Napoleon, istoria palatelor regale și nu numai.

Visits: 13

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *