Tim Drone

„Există fantezia că cineva urmărește să controleze populația”. Noua modă: CIP-uri integrate în măști

Acesta este cunoscut pentru faptul că a „revoluționat” industria. Este atașat și cardurilor de credit sau pe etichetele hainelor și este legat direct la o antenă, potrivit Le Parisien. La ce folosește o astfel de tehnologie în cazul măștilor? Tehnologia este folosita pentru a stabili de cate ori sunt spălate măștile reutilizabile, scrie tot Le Parizien. UBI Solutions a integrat cipuri RFID, precum și un QRcode, astfel încât utilizatorul să poată „controla numărul de spălări cu ajutorul unei aplicații pentru smartphone”, se arată pe site-ul oficial. Și astfel să nu depășești limita arantată. Compania, care se adresează profesioniștilor, a dezvoltat deja acest sistem și pentru lenjeria de pat din spitale.

Masca este monitorizată, nu utilizatorul

Odată activat, „transmite datele sale de identificare prin respectiva antenă. Informațiile sunt apoi preluate și procesate în baza de date corespunzătoare: nume, preț, stoc, data de expirare”, explică cercetătorii. Cu un cip RFID nu mai e nevoie cod de bare: permite „scanarea a sute de etichete simultan, chiar în prezența obstacolelor și până la zece metri distanță”. Așa procedează acum magazinul Decathlon, în lume, unde tot ce trebuie să faci este să pui obiectele cumpărate într-un coș pentru ca acestea să fie identificate, iar prețul total va fi afișat pe ecran.

Adepții teoriei conspirației acuză acest cip de urmărirea populației. „Scopul acestei tehnologii nu este de a urmări acțiunile indivizilor sau de a le atinge libertățile. Masca este monitorizată, nu utilizatorul. Nu există nicio legătură între identitatea celui care o poartă și mască”, asigură președintele UBI, lider european în domeniu.

Există tot felul de fantasme

Teoriile legate de cip-uri nu s-au născut odată cu criza coronavirusului. „Ele au circulat în special cu privire la cipurile subcutanate, nu neapărat la cele care se află în obiecte, care au intrat acum în atenția conspiraționiștilor”, spune Rudy Reichstadt, fondatorul Conspiracy Watch, conform smartradio.ro. „Există fantezia că cineva urmăreste să controleze populația, să ne geolocalizeze sau să inițieze o fază de transhumanism. Chiar, în unele teorii, unii vor să ne otrăvească. Aceste cipuri ar fi folosite pentru a ne injecta cu otravă care ne-ar modifica facultățile intelectuale. Există tot felul de fantasme în spatele acestor cipuri ”, notează Rudy Reichstadt.

Visits: 24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *