Tim Drone

Ioana Ginghină le-a plătit foștilor socri 30.000 de euro. A încheiat scump socotelile cu trecutul

Actriţei Ioana Ginghină (42 de ani) îi merge perfect şi arată impecabil, ca un fotomodel, după ce a slăbit. Iar cu iubitul ei, cu care recent a achiziţionat un teren, din curtea vilei sale din Dragomireşti (Jud, Ilfov), se înţelege de minune. Vedeta se pregăteşte să-şi redeschidă Şcoala de actorie.

Ioana Ginghină

Ioana Ginghină (42 de ani) a reuşit, cu dietă şi cu mult sport, să ajungă la 55 de kilograme şi e tare mulţumită de felul în care arată, dovadă stând şi fotografiile postate pe conturile sociale, în ipostaze sexy. Reporterii Click! au aflat că Ioana este un munte de fericire după ce a reuşit să cumpere bucata de pământ din curtea vilei în care locuieşte, scoasă la vânzare de foştii ei socri, părinţii lui Alexandru Papadopol (45 de ani), actorul de care Ioana a divorţat anul trecut. “Socrii ei deţineau 2.000 de metri în curtea casei pe care Ioana o avea cu Alex, dintre care 500 de metri erau ai ei, iar pe alţi 500 de metri a ridicat o magazie şi un coteţ pentru animale, plus multe altele.

Într-o zi s-a trezit cu un anunţ pe poartă că se vinde terenul şi actriţa s-a speriat foarte tare”. Ioana a făcut tot posibilul să salveze curtea: ”Nu voia să rămână fără bucata respectivă de teren şi a luat legătura cu foştii socri, care i-au propus un preţ imens de ordinul miilor de euro. Au ajuns la o înţelegere, ca să îi rămână cei 500 de metri.

Pentru suma de 30.000 de euro, plata terenului, Ioana a avut nevoie de ajutor şi din partea lui Cristi, iubitul ei, care i-a dat o parte din bani”. Ioana Ginghină şi Cristi se înţeleg de minune, ei formând un cuplu încă de anul trecut, în luna octombrie: ”Este fericită alături el, se ajută foarte mult”, ne-au mai povestit surse din apropierea lor. Reporterii au mai aflat că, în curând, Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol se vor întâlni din nou la notar pentru a rezolva problema vilei în care au locuit împreună, în valoare de 200.000 de euro, scrie click.ro.

Actriţa este dispusă să-i ofere, în schimb, bani, maşină sau o altă proprietate pentru a putea să rămână în casă împreună cu fiica ei şi cu actualul iubit. Ioana se împarte acum între repetiţiile la teatru, cursurile de la MiniArt Show, şcoala ei de actorie, şi proiectele online pe care le are: ”În curând deschidem porţile şi vreau să o facem în cele mai sigure condiţii. Îmi e dor de cursurile cu copiii şi abia aştept să înceapă şcoala. Anul acesta la Şcoala de actorie clasele vor fi cu un număr mai mic de copii, doar 8 în grupele de +7 ani şi 6 copii în grupa de 4-5 ani. Programa a fost şi ea modificată astfel ca exerciţiile de grup să poată fi făcute de la distanţă şi vom merge mai mult pe exerciţii de actorie individuale”, a menţionat Ioana, pe Facebook.

Şi-a aniversat fiica: „Pentru ea aş muta munţii din loc“

Ioana Ginghină și Ruxandra

Ioana Ginghină (42 de ani) a aniversat-o pe Ruxandra, rodul iubirii cu fostul soţ, actorul Alexandru Papadopol, de care s-a despărţit anul trecut, exact pe 12 august, când copilul lor împlinea 11 ani: ”Azi este doar despre ea, despre îngerul din viaţa mea pentru care aş muta munţii din loc doar ca să o ştiu fericită. Nu ştiu de ce Dumnezeu a ales ca, tot azi, după 12 ani, să fac un mare şi important pas. Eu una nu cred în coincidenţe şi chiar cred că 12 august este ziua mea norocoasă. La mulţi ani, Ruxandra mea, şi să ştii că nu ştiu cum e să cresc o fetiţă de 12 ani, aşa că ai răbdare cu mine. Te iubesc!”, a scris Ioana Ginghină, pe Facebook, în dreptul unei imagini cu ele. Ioana a moştenit talentul artistic al părinţilor săi şi nu este exclus să devină o mare actriţă.

Visits: 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *