Tim Drone

Chipciu, optimist înaintea întâlnirii cu Dinamo Zagreb

Internaţionalul român Alexandru Chipciu s-a arătat optimist, marţi, înaintea meciului pe care CFR Cluj îl va juca miercuri cu Dinamo Zagreb, în preliminariile Ligii Campionilor la fotbal.

”Ne simţim destul de motivaţi. Un meci frumos de jucat, preliminarii Champions League, contra unei echipe bune, iar acestea sunt meciuri în care vrei să joci, să arăţi că eşti mai bun decât ei. Momentan ne gândim doar la Champions League, nu la Europa League. E clar că se poate, pentru că băieţii au demonstrat-o anul trecut, au eliminat echipe foarte puternice, dovadă şi meciurile cu Sevilla – singura echipă care nu a fost învinsă de Sevilla (1-1 şi 0-0, n. red.), deci suntem o echipă puternică şi noi. Am mare încredere în tot ceea ce înseamnă clubul CFR Cluj”, a spus Chipciu într-o conferinţă de presă transmisă live pe Facebook.

”E bine că jucăm acasă, dacă jucam în deplasare era mult mai greu. Ştim că Dinamo Zagreb e o echipă foarte puternică, mai puternică financiar decât CFR Cluj, şi ca jucători, dar asta nu înseamnă că nu o putem elimina. Nu mă gândesc niciodată la şanse, dar e clar că ei se gândesc că sunt mai buni ca noi. E un lucru foarte bun pentru noi să fim motivaţi şi să dovedim contrariul”, a mai spus mijlocaşul.

Chipciu a apreciat că meciul campioanei României din primul tur preliminar a fost mai greu decât a părut: ”La Floriana a fost foarte greu. Eu prefer meciuri cum este cel de mâine seară, cu adversari puternici, pe un teren bun, cred că poţi fi şi tu mult mai bun. La Floriana noi aveam doar de pierdut, iar noi cei care am fost acolo ştim că a fost foarte, foarte greu să câştigăm în Malta (…)”.

Chipciu a afirmat că resimte absenţa spectatorilor din tribune, lucru care influenţează nivelul la care joacă fotbaliştii: ”Mi-aş dori să am suporterii în tribune şi când jucăm în deplasare, pentru a simţit presiunea, deoarece acesta e cel mai greu lucru, să te montezi. Am jucat la Clinceni … la Clinceni e foarte, foarte greu să crezi că e un meci oficial, cu condiţiile din jur, terenul nu era foarte bun. Nu poţi să faci schimbarea asta pentru meciuri le de Champions League, aşa, cu suporteri (…) e mult mai uşor. Fotbalul are nevoie de suporteri pentru ca să ne crească automat valoarea”, potrivit agerpres.ro.

Visits: 8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *