Tim Drone

Nelu Tătaru, despre adeverințele necesare pentru noul an școlar. Mesajul important al ministrului Sănătății pentru elevi și profesori

Nelu Tătaru vine cu noi explicații în ceea ce privește începerea noului an școlar. Potrivit datelor, se pare că există trei tipuri de adeverințe necesare, în funcție de apariția unei patologii. Explicațiile le-a dat după ce a fost întrebat în cursul acestei zile la Craiova ce a hotărât cu privire la adeverințele necesare pentru intrarea în colectivitate, în decursul acestui an școlar.

Cele trei tipuri de adeverințe care vor fi în noul an școlar

„Vor fi trei tipuri de adeverinţe necesare în funcţie de prezenţa sau nu a unei patologii. Avem acelea recomandări care vin de la medicii curanţi sau medicii de familie pentru copiii care au patologie cronică. Acele recomandări sunt pentru cei care vor opta să facă învăţământul online.

Mai este o recomandare pe care o primesc acei copii care au acasă părinţi aparţinători cu comorbidităţi şi la fel vor să facă învăţământul online acasă. Există o altă recomandare pe care o dă un medic curant pentru profesori. Profesorii cu comorbidităţi pot la fel opta să predea online”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății anunță avizul de intrare în colectivitate

Ministrul Sănătății spune că există un aviz de intrare în colectivitate. Acesta se eliberează la începutul fiecărui ciclu și trebuie să existe la dosar, dacă acel dosar este depus. De altfel, dacă nu există, atunci autoritățile au extins perioada să nu fie în primele trei zile, ci să fie şi în următoarea săptămână ca să nu se producă o aglomeraţie la medicul de familie.

”Mai există un aviz epidemiologic, dar se dă doar în cazul în care în perioada următoare un copil va lipsi mai mult de trei zile de la şcoală pe motive medicale. Deci în acest moment trebuie doar recomandarea pentru cei cu comorbidităţi, cu boli cronice, pentru copiii care au acasă aparţinători şi vor să facă învăţământ online, pentru profesori care au comorbidităţi şi vor să predea online”, a mai susținut ministrul Sănătății.

Ce a spus premierul Orban despre începerea noului an școlar

Premierul Ludovic Orban susține că școala va începe pe 14 septembrie în funcție de scenariile discutate de Guvern, pe baza datelor transmis de DSP. Prim-ministrul PNL a declarat că la școală „copiii vor fi mai în siguranță”, decât au fost în vacanță, dacă vor fi respectate regulile.

Ludovic Orban da asigurari parintilor

Ludovic Orban da asigurari parintilor, Sursa: bursa.ro

De asemenea, Orban a subliniat faptul că nu s-a discutat niciodată oficial varianta amânării începutului de an școlar, iar școala va începe pe baza celor trei scenarii elaborate de autorități.

Visits: 19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *