Tim Drone

Iohannis: Dacă se respectă regulile, riscul infectării cu SARS-CoV-2 în secţiile de votare e redus la minimum

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, dacă vor fi respectate regulile de bază, va fi redus la minimum riscul infectării cu noul coronavirus în secţiile de votare.

„Dacă toată lumea va respecta câteva reguli de bază, care, în esenţă, se rezumă la purtarea corectă a măştii de protecţie, păstrarea distanţei, evitarea aglomerărilor, igiena mâinilor şi dezinfectarea obiectelor folosite în comun, atunci riscul infectării în secţiile de votare este redus la minimum. Practic, din acest punct de vedere, exprimarea votului nu diferă semnificativ de alte activităţi pe care le facem în viaţa de zi cu zi, cum ar fi mersul la cumpărături”, a susţinut şeful statului, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

El le-a transmis alegătorilor că scrutinul de duminică reprezintă un moment „definitoriu” pentru modul în care vor evolua în următorii patru ani localităţile.

„În această duminică, pe 27 septembrie, mergem la urne pentru a decide cui încredinţăm responsabilitatea administrării comunităţilor noastre. Stă în puterea noastră să alegem viitorii primari şi consilieri locali, viitorii preşedinţi de Consilii judeţene şi consilieri judeţeni. De ce este această alegere atât de importantă? Pentru că de cei care vor câştiga depinde ca şcoala şi spitalul din localitatea în care trăim să fie modernizate, drumurile să fie reparate şi problemele de trafic rezolvate”, a explicat preşedintele.

Iohannis a amintit că, din cauza pandemiei de COVID-19, în acest an, întregul proces electoral a fost perturbat.

„Alegerile locale ar fi trebuit să aibă loc cu câteva luni în urmă, dar au fost amânate pentru că atunci ne aflam în etapele incipiente ale pandemiei, când existau încă foarte multe necunoscute cu privire la acest virus, iar organizarea în acele circumstanţe ar fi putut duce la creşterea numărului de infectări. Din păcate, pandemia este departe de a se fi încheiat, însă, spre deosebire de primăvara acestui an, acum ştim care sunt măsurile care permit desfăşurarea scrutinului în condiţii de siguranţă sanitară pentru toţi votanţii. Există norme sanitare stricte şi bine gândite pentru ziua votului, astfel încât să avem alegeri cu riscuri minime. Mă refer, printre altele, la dezinfectarea riguroasă a secţiilor de vot, la crearea unor circuite separate de intrare şi de ieşire, la asigurarea unor spaţii speciale dotate pentru igiena mâinilor alegătorilor înainte şi după exercitarea votului”, a menţionat şeful statului, scrie Agerpres.

Visits: 17

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *