Tim Drone

Oana Roman a uitat de divorţ şi îi trimite „bezele“ soţului: „Te iubim!“

Oana Roman (44 de ani) şi soţul ei, Marius Elisei (34 de ani), au avut mari probleme în cuplu, de-a lungul timpului, însă, cu răbdare şi cu dragoste, au reuşit să le depăşească şi să renunţe la divorţ, aşa cum intenţionau.

Zilele trecute, la aniversarea soţului, Oana a postat un mesaj emoţionant: “La mulţi ani, Marius Elisei! Să ne trăieşti sănătos. Tati, te iubim! La mulţi ani, soţule”.

Iar în urmă cu două săptămâni au fost la o cină romantică, la un local din Predeal.

Oana Roman şi Marius Elisei s-au căsătorit pe 15 ianuarie 2014, iar în 2017 şi-au reînnoit jurămintele. Au o fetiţă superbă, Izabela, de 7 ani, care a început şcoala, şi de dragul căreia au decis să-şi mai dea o şansă.

Ce mesaje își transmiteau în timpul despărțirii

Un mesaj al soţului Oanei Roman privind o iminentă despărţire a făcut vâlvă printre apropiaţii vedetei. Tânărul a distribuit piesa „Perfect fără tine”, a trupei Vama Veche, şi a subliniat că versurile i se potrivesc. În tot acest timp, Marius Elisei şi-a schimbat statusul pe Facebook şi s-a declarat „singur”, iar fiica fostului premier pare că a ajuns la capătul puterilor, scrie click.ro. De asemenea, Oana Roman a postat pe rețelele de socializare următorul mesaj: „Asumat, am rămas doar noi două! Cel puţin deocamdată!”.

Visits: 16

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *