Tim Drone

Orban: Trend crescător al cazurilor de COVID-19 în ultimele două săptămâni, dar situaţia e sub control

Premierul Ludovic Orban a declarat că, în ultimele două săptămâni, s-a înregistrat un trend crescător în privinţa cazurilor de COVID-19, dar situaţia este „sub control”.

Ludovic Orban

„Noi facem evaluări pe perioade, pe săptămână. E un trend crescător, dar un trend crescător care nu este de la o zi la alta, este un trend crescător de 150 – 200 de cazuri care a fost în ultimele două săptămâni, dar trebuie să ţinem cont de faptul că noi am dispus, practic, reluarea tuturor activităţilor economice, sociale, educaţionale, culturale şi, din cauza creşterii numărului de interacţiuni, riscul de creştere a crescut un pic, dar eu consider că situaţia e sub control şi nu există o creştere care să ne îngrijoreze, iar noi suntem pregătiţi să luăm orice măsură necesară pentru a asigura respectarea regulilor de protecţia sănătăţii şi tratarea pacienţilor”, a afirmat Orban, la sediul MAI, scrie Agerpres.

Şeful Executivului participă alături de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, la o videoconferinţă cu prefecţii şi şefii structurilor teritoriale ale MAI.

Visits: 10

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *