Tim Drone

Manchester United – Chelsea 0-0

Manchester United și Chelsea au terminat la egalitate, scor 0-0, în etapa a 6-a din Premier League. Un rezultat echitabil, judecând după raportul de forțe din teren.

A doua remiză albă a sezonului în Premier League s-a consemnat în această seară, pe Old Trafford. În ciuda faptului că nu au existat foarte multe ocazii mari de gol, confruntarea a fost una jucată într-un ritm excelent.

Chelsea venea pe Old Trafford cu un singur meci fără gol primit în ultimele 22 de partide jucate în deplasare (cu Tottenham, în decembrie 2019). Apărarea lui Lampard arată mai solid în acest sezon, cu Thiago Silva și Chilwell, astfel că, după ce a reușit un 0-0 în Champions League, contra Sevillei, defensiva formației de pe Stamford Bridge a fost din nou la înălțime.

Prima parte a fost extrem de echilibrată, Rashford semnând cea mai mare ocazie, când șutul său a fost respins impresionant de Edouard Mendy.

În prima repriză, Chelsea a solicitat penalty la o intrare a lui Maguire asupra lui Azpilicueta. Arbitrul nu a dat nimic, iar VAR-ul nu a intervenit.

Schimbările nu au adus golul în Manchester United – Chelsea

În repriza a doua, Chelsea a fost ceva mai incisivă, însă echipele au fost mult mai preocupate să nu se lase descoperite și să nu primească gol. Solskjaer l-a debutat pe Cavani și l-a introdus și pe Pogba, ambii având pe final două ocazii de a deschide scorul. De partea cealaltă, Lampard i-a aruncat în luptă pe Abraham, Mount și Ziyech, însă tabela a rămas „înghețată”.

În prelungiri, Rashford a mai prins un șut excelent, însă Mendy, poate omul meciului, a respins încă o dată providențial.

United se află, după partida din această seară, pe un modest loc 15, cu doar două victorii în 5 partide („diavolii” au un joc în minus) De partea cealaltă, Chelsea este pe locul 6, dar formațiile care o urmează în clasament – Leicester, Arsenal, Wolbes sau Tottenham – nu au evoluat încă în etapa a 6-a. De notat că, odată cu remiza din această seară, trupa lui Solskjaer a bifat al cicilea meci la rând pe teren propriu fără victorie, scrie eurosport

Visits: 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *