Tim Drone

Cum arată formularul de consimţământ al părinţilor pentru redeschiderea şcolilor. Documentul, publicat la miezul nopţii

Cu mai puțin de 12 ore înainte de întoarcerea elevilor în sălile de clasă, autoritățile au făcut noi modificări importante. Cum arată formularul de consimțământ al părinților pentru redeschiderea școlilor, schimbat și publicat aproape de miezul nopții.

Cum arată formularul de consimţământ al părinţilor pentru redeschiderea şcolilor

După ce păreau că se contrazic în declarații, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au publicat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă variantă pentru formularul de consimțământ al părinților pentru redeschiderea școlilor. Documentul, ce poate fi descărcat AICI, și ce poartă doar însemnele Ministerului Sănătății, a suferit câteva modificări.

„Îmi exprim consimţământul pentru testarea antigen rapidă a copilului meu de către personalul medical, în condiţiile în care prezintă simptome sugestive COVID-19 sau a fost în contact cu o persoană confirmată pozitiv COVID-19.”

Părinții elevilor pot alege dacă sunt de acord cu testarea minorului „doar în prezența părintelui/tutorelui legal” sau „în absența părintelui/tutorelui legal, la recomandarea personalului medical”. Formularul de consimțământ al părinților pentru redeschiderea școlilor, publicat în noaptea de duminică spre luni, conține un paragraf nou față de forma inițială. Este vorba despre acceptul pentru prelucrarea datelor, ce nu se va mai completa separat.

„Declar prin prezenta că sunt de acord cu utilizarea şi prelucrarea datelor mele cu caracter personal de către cabinetul medical din cadrul unității de învățământ preuniversitar … , inclusiv pentru transmiterea datelor la Direcția de Sănătate Publică/Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, rezultate din prezentul consimțământ depus voluntar la unitatea de învățământ…”

Formularul de consimțământ al părinților a fost modificat
Documentul a fost publicat aproape de miezul nopții. Inquam Photos / Alex Nicodim

În ce situații vor avea voie elevii să nu poarte măștile de protecție în școli

Cu doar o zi înainte de redeschiderea școlilor, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au anunțat excepțiile de la purtarea măștii de protecție în incinta unităților de învățământ. Potrivit Ordinului Comun MS-MAI nr. 874/81/2020 din 22 mai 2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, preluat în Hotărârea de Guvern nr.3 din 12 ianuarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei.

Ministerului Educației a precizat că, în funcţie de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot exista unele excepţii de la purtatul măștii, în conformitate cu dispozițiile cuprinse la subpct 2, Pct.I din Anexa Ordinului 874/81/2020, astfel:

  •  angajatul este singur în birou
  •  persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
  •  persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);
  •  prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
  •  copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

„Persoanele alergice la materialele din care sunt confecționate măștile pot purta măști confecționate din alte materiale decât cele la care se știu alergice sau alte forme de protecție (de exemplu viziere). Persoanele cu afecțiuni respiratorii cronice cu capacitate redusă de oxigenare au un risc crescut de a dezvolta forme severe de COVID -19 și de aceea este recomandată participarea lor on-line la activitățile didactice in locul prezenței fizice fără mască. Astfel, din dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă că excepțiile se aplică în funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității, sau de medicul curant pentru persoanele ce prezintă alergii”, a anunțat Ministerul Educației.

Visits: 20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *