Tim Drone

Oana Roman a divorțat de Marius Elisei: „E o zi un pic specială, o să înțelegeți de ce”

Oana Roman și-a încheiat luni, 15 februarie, socotelile de cuplu cu Marius Elisei. Deși au mai avut tentative de a divorța, iată că cei doi au pus punct căsniciei de șase ani și au pornit pe drumuri separate. Ce îi mai unește acum este doar Iza, fiica lor.

Oana Roman și Marius Elisei

foto: arhivă personală

„E o zi un pic specială, o să înțelegeți curând de ce”, a spus Oana Roman în dimineața de 15 februarie, pe InstaStory, acolo unde a intrat după ce și-a lăsat fiica la școală, chiar înainte de a pleca spre cabinetul notarial în care a divorțat de Marius Elisei, scrie click.ro.

Oana a recunoscut în urmă cu mai bine de două săptămâni că a depus actele de divorț și pare că perioada de mediere de 30 de zile, care se dă de notar pentru o eventală rezolvare a problemelor de cuplu și pentru a reconsidera decizia, a expirat.

„Marius e un tată exemplar”

“Noi am depus actele de divorț, nu am vrut să se afle asta. Am făcut-o în secret. Și cumva în momentul acesta avem o relație extraordinar de ok. Mă și mir. Marius o vede regulat pe Iza, e un tată exemplar. Avem o relație foarte civilizată acum, culmea“, a declarat Oana Roman, în emisiunea lui Dan Capatos, Xtra Night Show, la sfârșitul lunii ianuarie.

„Sunt anumite lucruri care țin de principii de viață care sunt diferite în cazul nostru. Eu nu știu să fac scenarii. Pe undeva s-a depășit pragul. Pasiune și iubire nu mai există după niște ani. Importante sunt încrederea, prietenia, respectul, loialitatea, complicitatea. Când le pierzi, se rupe tot. Când crezi că contează doar pasiunea și distracția, atunci e o problemă. Am pierdut atât în viața asta, eu cred ca așa e mai bine, cum suntem acum, fără discuții, tensiuni, e important pentru Iza. Eu sper ca relația mea cu el să fie mai senină, mai echilibrată și mai neconflictuală acum decât înainte”, s-a confesat Oana recent, în cadrul emisiunii „Trăiri alături de Andreea Mantea” de Kanal D, explicând motivele rupturii de soțul ei, Marius Elisei

Marius Elisei s-a mutat din casa Oanei Roman înainte de Crăciun

Marius Elisei și-a făcut bagajele și a plecat din casa Oanei Roman, chiar înainte de Crăciun, cu tot cu afacerea cu haine a familiei. Acesta s-a mutat singur, într-un apartament, în timp ce Oana a rămas în casă cu fiica lor, Izabela, și mama ei, Mioara Roman. Nu e prima dată când ce doi se despart din diverse motive, de fiecare dată Marius întorcându-se acasă, la soție și la copil. De această dată însă despărțirea dintre Oana și Marius este definitivă, ba chiar pecetluită de certificatul de divorț.

Oana Roman şi Marius Elisei, probleme în mariaj şi în 2017

De-a lungul anilor, cei doi foști soți au avut mai multe tentative de a se separa şi de fiecare dată au lansat mesaje cu subînţeles pe reţelele sociale. În 2017, Oana Roman şi Marius Elisei ajunseseră într-un impas în căsnicie, dar au reuşit să treacă peste neînţelegeri şi au rămas să-şi crească fetiţa împreună. „Am obosit! Vreau linişte, vreau vacanţă, vreau bucurii, cadouri şi lipsă de griji. Vreau răsfăţ. Vreau pace şi linişte!”, scria atunci Oana Roman pe contul ei de Facebook. Oana Roman şi Marius Elisei s-au căsătorit la 15 iunie 2014. cei doi şi-au reînnoit jurămintele în toamna lui 2017, dar la scurt timp au dat de înţeles că se despart din nou. Iată că inevitabilul s-a produs.

Visits: 4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *