Tim Drone

Turcan: Sunt 9.500 de beneficiari de pensii speciale, iar pensia medie pentru ei este de 9.600 lei

România are, în prezent, 9.500 de beneficiari de pensii speciale, iar pensia medie pentru aceştia este de aproximativ 9.600 de lei în timp ce pentru cei aproximativ 4,9 milioane de pensionari din sistemul public pensia medie este de 1.500 de lei, a declarat luni seara ministrul Muncii, Raluca Turcan, scrie Agerpres.

„În momentul de faţă avem 9.500 de beneficiari de pensii speciale şi pensia medie pentru aceştia este undeva de 9.600 de lei, în timp ce în sistemul de pensii publice avem aproximativ 4,9 milioane de pensionari cu o pensie medie de 1.500 de lei şi în total în România există aproximativ 2,7 milioane de pensionari care sunt sub nivelul pensiei medii. Normal că toată lumea resimte ca o inechitate ceea ce s-a întâmplat în timp prin vot în Parlament pe sistemul de legi speciale”, a subliniat ministrul Muncii, la Realitatea Plus.

Aceasta a precizat, în context, că pensiile şi veniturile trebuie să crească echitabil, iar în materie de pensii trebuie urmărit principiul contributivităţii. Potrivit ministrului de resort, cel mai corect este să ai contributivitate şi stagiu de cotizare astfel încât la muncă egală, pregătire egală, condiţii şi perioadă de cotizare egale să ai şi o pensie echitabilă.

Raluca Turcan a catalogat drept profund inechitabilă actuala Lege a pensiilor subliniind, totodată, faptul că majorarea „din pix” a pensiilor cu 40% a creat un orizont de aşteptare care nu poate fi susţinut în actualele condiţii bugetare.

„Politicieni la ceas de alegeri s-au gândit din pix să spună că pensiile trebuie crescute cu 40%, au creat un orizont de aşteptare care în condiţiile bugetare actuale nu poate fi susţinut. Pentru majorarea pensiilor cu 14% la 1 septembrie anul trecut, efortul bugetar este de circa 8 miliarde de lei. Întreg efortul de combatere a pandemiei a fost de circa 16 miliarde de lei. Aici avem bugete extrem de mari. În materie de pensii trebuie să te gândeşti la întregul efort bugetar, cât de mult pot creşte pensiile, cât de echitabilă este această majorare şi noi optăm pentru o formulă în care să crească mai repede pensiile mai mici şi să le ajungă din urmă pe cele care au crescut mai repede, şi să punem un pic degetul şi pe pensiile speciale. Cu toate că nu sunt mulţi beneficiari, aproximativ 9.500, există atâta inechitate creată încât toată societatea uneori parcă tinde să uite de probleme le zilnice, de nivelul scăzut al pensiilor, şi să spună da de ce?”, a afirmat ministrul citat.

Pe de altă parte, Turcan a anunţat că într-un an şi jumătate aproximativ 5 milioane de dosare de pensii ar putea fi puse în format electronic, iar ulterior vor intra la recalculare.

În prezent, sunt aproximativ 250.000 de pensii de agricultori în format letric, dosare care vor fi luate pe rând pentru a introduce datele în format electronic. Alte 3,6 milioane de dosare sunt într-un format „semi-învechit”, iar 1,3 milioane într-un format care poate fi preluat mai repede.

„Avem aproximativ 250.000 de pensii de agricultori în format letric. Dacă cineva şi-ar fi dorit să le recalculeze ar fi trebuit să se gândească să le pună în format electronic astfel încât toate datele să fie introduse. 250.000 de dosare vor fi luate unul câte unul. Mi-am propus în fiecare săptămână să fiu la casele de pensii în teritoriu să văd cum decurge acest proces. Mai avem 3,6 milioane de dosare într-un format semi-învechit şi 1,3 milioane de dosare într-un format care ar putea fi preluat mai repede. Acest efort am vrea să îl facem într-un an şi jumătate, încercând ca pe fonduri europene să suplimentăm capacitatea caselor judeţele de pensii. Într-un an şi jumătate aceste aproximativ 5 milioane de dosare să fie puse în format electronic şi ulterior să intre la recalculare, procedură care durează foarte puţin. S-a mai făcut un asemenea efort între 2005 şi 2008, în trei ani de zile s-au recalculat un milion de pensii, atât”, a mai spus ministrul Muncii.

Visits: 17

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *