Tim Drone

Dinamo Kiev – FC Bruges 1-1, în turul şaisprezecimilor de finală ale Europa League

Echipa Dinamo Kiev, antrenată de Mircea Lucescu, a remizat cu FC Bruges, scor 1-1, joi, pe Stadionul Olimpic din capitala Ucrainei, în turul şaisprezecimilor de finală ale competiţiei fotbalistice Europa League.

Gazdele au deschis scorul în minutul 62 prin Vitali Buialski, cu primul şut pe spaţiul porţii din acest meci, însă campioana Belgiei a egalat după numai cinci minute, prin fundaşul Brandon Mechele, cu o lovitură de cap. Românul Tudor Băluţă, accidentat, nu a fost în lotul gazdelor.

Meciul, prevăzut iniţial la ora locală 18:55, s-a disputat mai devreme, de la ora 16:00 (17:00, la Bucureşti), pentru a se evita temperaturile foarte scăzute din capitala Ucrainei. Chiar în aceste condiţii, întâlnirea a avut loc la o temperatură de aproape -10 grade Celsius.

După cum s-a anunţat, 10.000 de fani au fost autorizaţi să asiste la această partidă.

Echipa belgiană s-a confruntat în cursul acestei săptămâni cu mai multe cazuri de infectare cu Covid-19. După ce antrenorul Philippe Clement şi secunzii săi, alături de jucătorii Stefano Denswil, Matej Mitrovic şi Hans Vanaken, au fost plasaţi în carantină, neputând face deplasarea la Kiev, un alt fotbalist din lotul lui FC Bruges, olandezul Noa Lang, a declarat forfait pentru confruntarea cu echipa ucraineană.

Returul va avea loc pe 25 februarie, la Bruges.

Cele două echipe s-au întâlnit în sezonul precedent, belgienii având câştig de cauză în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, după 1-0 acasă şi 3-3 în deplasare, scrie agerpres.ro.

Visits: 22

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *