Tim Drone

Din ce face bani acum Elena Gheorghe. Artista a lăsat deoparte muzica

Izbucnirea pandemiei a afectat grav artiștii din România, care s-au văzut puși în situația de a se descurca pe cont propriu în lipsa concertelor. Cu proiectele muzicale sistate, fără evenimente artistice, mulți dintre ei au găsit puterea și nevoia de a se reorienta. Așa a făcut și Elena Gheorghe, despre care mulți se întreabă din ce face bani acum, când situația încă nu a revenit la normal. Frumoasa artistă a lăsat pentru moment muzica pe pauză și s-a apucat de o nouă afacere.

Din ce face bani Elena Gheorghe, în această perioadă. Artista s-a reprofilat

Viața te învață că trebuie să lupți dacă vrei să îți câștigi existența. Determinată din fire, Elena Gheorghe a renunțat să mai aștepte ajutor din partea altora și a decis să își facă norocul cu mâna ei. În lipsa concertelor și evenimentelor private care îi aduceau venituri, artista s-a hotărât să abordeze un nou domeniu. Mai cu seamă că este nevoie să își întrețină familia și pe cei doi copii ai săi. Având în vedere că și soțul său activează tot în domeniul muzical alături de ea, curioșii s-au întrebat din ce face bani Elena Gheorghe pentru a putea supraviețui.

Dincolo de contractele de imagine pe care le semnează multe vedete, noul său proiect este total neașteptat și îi aduce multe satisfacții. Artista a vorbit despre această reprofilare chiar pe contul său de Instagram, unde fanii au fost curioși să afle cum se întreține în această perioadă tulbure și care ar fi cele mai bune idei de investiții pentru cei care încearcă să profite de pandemie din perspectiva financiară. Elena nu a ezitat și a răspuns sincer acestor curiozități.

Acum lucrăm la mai multe proiecte online, campanii. În ziua de astăzi totul este destul de incert, singura investiție sigură suntem noi. Merită să investim în noi, minte, trup și suflet. E o investiție care mereu ne va aduce satisfacții și e sigură, nu vei pierde nimic, absolut nimic, doar vei câștiga. Nu mă pricep la afaceri, dar îi ascult pe cei mai buni în domeniu și ei zic că nu e momentul să investim decât în ceea ce este esențial, a spus Elena Gheorghe pe InstaStory.

Elena Gheorghe, alături de soțul său și cei doi copii
Elena Gheorghe, alături de soțul său și cei doi copii

Noul proiect al Elenei Gheorghe îi aduce artistei împlinire

Și pentru că statul în casă atât de mult timp ne-a determinat să privim mai puțin în exterior și mai mult în interior, Elena Gheorghe s-a gândit că este momentul oportun pentru introspecție și dezvoltare personală. Astfel, vedeta a mărturisit că unul dintre proiectele sale noi se numește “Învățăm fericirea”. Acesta se desfășoară online și privește latura spirituală a oamenilor. Artista a dezvăluit că ideea i-a venit dintr-o nevoie personală de a descoperi ce o face fericită cu adevărat.

Din necesitatea mea, a oamenilor. Cred că era minunat să fi învățat această materie în școală, am fi gestionat altfel lucrurile și ne-am fi bucurat mai mult de viață. E nevoie să descoperim ce este fericirea și cu ce se mănâncă ea. (…) E importan să ajungem să conștientizăm ce ne face cu adevărat fericiți ca să nu treacă viața pe lângă noi și să ne trezim că de fapt am căutat pe strada greșită destinația noastră. Până la urmă, în viață nu-ți dorești decât să fii fericit, totul se rezumă la asta…deci zic că trebuie să facem săpături, nu?, a declarat Elena Gheorghe.

Visits: 12

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *