Tim Drone

Guvernul pregătește noi reguli pentru naveta elevilor. Cum vor merge copiii la școală în altă localitate

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență care prevede condițiile în care elevii vor beneficia de decontarea transportului în altă localitate, precum și în cazul în care locuiesc la internat sau la gazdă.

Proiectul de OUG prevede:

„(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, beneficiază gratuit de servicii publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, precum și transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic

(2) Elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă. Elevii pot solicita acordarea sumei în avans, cu decontare în luna următoare.

(3) Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilitățile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (2), se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 30 de lei /lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în situația în care sunt elevi care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km și nu locuiesc la internat sau gazdă li se decontează suma aferentă distanței de 50 km, la care se adaugă 1 leu/km/lună, pentru distanțele ce depășesc 50 de km.

„Toți elevii și studenții, cu vârsta de până la 26 de ani, care suferă de afecțiuni cronice precum și un însoțitor al acestora beneficiază gratuit de servicii publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, transport aerian, precum și transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pentru deplasările efectuate în vederea evaluării, monitorizării sau tratamentului”, mai prevede OUG, scrie stiripesurse.ro.

Visits: 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *