Tim Drone

Kelemen Hunor, despre desființarea SIIJ: Dosarele magistraţilor ar trebui anchetate de Ministerul Public

Kelemen Hunor a declarat, duminică, că proiectul pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie va fi modificat în Parlament. Vicepremierul a menționat că nu are o problemă cu desfiinţarea SIIJ. În zilele următoare se va discuta cine va prelua dosarele magistraţilor cu probleme.

Kelemen Hunor

Potrivit liderului UDMR, dosarele magistraţilor ar trebui instrumentate de Parchetul General, unde există deja un departament de urmărire penală şi criminalistică.

„Nu am nicio problemă cu desfiinţarea Secţiei Speciale. Avem o problemă unde ajung aceste dosare şi cine va ancheta pe magistraţi, în cazul în care există o problemă. Aici punctul nostru de vedere este uşor diferit faţă de al colegilor noştri. Nu trebuie să ne întoarcem acolo de unde am plecat (n.r. dosarele la DNA), ci la procurorul general. Nu trebuie să înfiinţezi nicio structură nouă. Nu poţi să reduci totul doar la fapte de corupţie în cazul magistraţilor şi atunci să fie la procurorul general, la Ministerul Public (…) Acolo există, în cadrul Ministrului Public, un departament de urmărire penală şi criminalistică (…) şi acolo ar trebui duse aceste dosare, nici la DNA, nici la DIICOT”, a afirmat Kelemen, duminică, la Prima TV, citează news.ro, citat de stiripesurse.ro.

Kelemen Hunor a mai precizat că desfiinţarea Secţiei Speciale e un proiect ”bătut în cuie”.

”În ceea ce priveşte desfiinţarea Secţiei, acolo nu vom avea nicio discuţie, e stabilit, nu se întoarcem, e bătut în cuie. Ce urmează cu dosarele, cine îi va ancheta pe procurori şi judecători, va trebui să avem o discuţie aplicată. Vom susţine articolul care prevede desfiinţarea Secţiei. Apoi urmează cine vor fi cei care vor ancheta. Eu zic că trebuie să fie la Ministerul Public, la procurorul general. (…) Se poate ajunge la o soluţie, sunt convins (…) Mai sunt discuţii care pot fi nuanţate în zilele următoare”, a declarat Kelemen Hunor.

Visits: 5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *