Tim Drone

Incident grav la o școală din Sibiu. O elevă a fost amenințată cu pistolul în timpul orei de matematică

Un incident grav a avut loc la o școală din județul Sibiu. O elevă a fost amenințată cu pistolul în timpul unei ore de matematică. Profesorul a sunat la poliție, iar agresorul a fugit, după care a fost găsit și reținut. Directorul liceului a explicat cum a ajuns acesta în sala de clasă.

Motivul pentru care eleva ar fi fost amenințată cu pistolul la școală

Eleva în vârstă de 18 ani de la Liceul Teoretic ”Gustav Gundisch” din Cisnădie, județul Sibiu, a fost amenințată de un tânăr cu un pistol, miercuri, 17 martie, în jurul orei 8.30. Incidentul s-a petrecut într-o sală de clasă, în timpul unei ore de matematică. Profesorul a sunat la poliție, după care agresorul a fugit, doar pentru ca apoi să fie găsit și reținut de poliție.

Conform surselor Ora de Sibiu, agresorul și eleva amenințată ar fi fost iubiți. Tânărul ar fi amenințat-o cu pistolul după ce ea nu i-ar mai fi răspuns la telefon. Totuși, mama fetei are o cu totul altă variantă.

Incident grav la o scoala din Sibiu. O eleva a fost amenintata cu pistolul in timpul orei de matematica
O masina de politie

Ce a declarat mama elevei care a fost amenințată cu pistolul la școală

Mai exact, mama fetei care a fost amenințată cu pistolul la școală susține că fiica ei nu are un iubit. Potrivit acestei femei, agresorul ar fi doar un fost coleg de clasă cu eleva. Ea a reclamat faptul că băiatul nu a fot verificat înainte de a intra înarmat în școală.

”Fiica mea era în picioare la tablă, la ora de matematică. Băiatul a intrat în școală fără să îl verifice nimeni, nu l-a verificat portarul. A văzut-o pe ea în picioare și i s-a pus pata pe ea. Nu au nicio legătură. Fata mea are un iubit. Cu el nu a vorbit, nu îl cunoaștem mai mult decât că au fost colegi”, a spus mama elevei.

Directorul liceului la care s-a întâmplat incidentul: ”Nu a fost cazul să luăm măsuri”

În urma acestui incident, directorul Liceul Teoretic ”Gustav Gundisch” din Cisnădie, Sibiu, a făcut o declarație incredibilă. Potrivit acestuia, nu a fost cazul să fie luate măsuri, din simplul motiv că tânărul care a intrat cu o armă în școală nu era agresiv la momentul în care a ajuns în unitatea de învățământ.

”Mecanicul, care are și atribuții de pază, l-a întrebat ce face, cum e, băiatul era liniștit, nu prezenta semne de agitație. A spus că așteaptă un coleg, a intrat în curtea școlii, s-a întâlnit și cu profesorul de istorie. L-a întrebat ce mai face și a spus că vine să-și viziteze fosta clasă. Nu a fost cazul să luăm măsuri pentru că nu era agresiv”, a declarat Gabriela Dietrich, directorul Liceului Teoretic ”Gustav Gundisch” din Cisnădie, la Antena 3.

Ce a făcut agresorul cu arma, după ce a fugit de la școală

După ce a fugit ca să nu fie prins de poliție, agresorul a fost găsit de autorități. El a fost reținut și dus la sediul Poliției Cisnădie. La acel moment, tânărul nu mai avea arma asupra lui. Le-a spus polițiștilor ce a făcut cu ea.

Tânărul a spus că a fost vorba despre un pistol de tip airsoft, cu bile din plastic, pe care l-a aruncat în albia unui râu. ”Pistolul a fost căutat în albia pârâului Valea Argintului. Cercetările în acest dosar continuă”, a spus Luciana Lazăr, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 18

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *