Tim Drone

Banca din România care dă până la 50.000 euro. În ce condiții primești banii?

În 2021, Raiffeisen Bank va oferi finanțări de până la 50.000 de euro antreprenorilor români care vin cu o idee fezabilă si de succes de business. De asemnea, banca lansează și un program de educație antreprenorială, pentru că, atunci când îți lansezi o afacere, nu ai nevoie doar de finanțare, ci și de consultanță, pentru a ști cum să îți gestionezi banii, astfel încât firma să evolueze și să se consolideze pe piață.

„Credem că proiectele de business aflate la început de drum au nevoie atât de finanțare cât și de mentorat și oportunități de învățare”, susține Vladimir Kalinov, vicepreședinte retail Raiffeisen Bank, care subliniază că actuala pandemie a vulnerabilizat mediul de afaceri, și e momentul să se ofere o mâna întinsă antreprenorilor care promit și care au idei de business în care merită să fie investiți bani.

Cum accesezi banii de la Raiffeisen Bank?

Cei interesați de acest sprijin trebuie să știe că măsurile fac parte din programul Startup Studio by Factory.

Antreprenorii care se vor înscrie în programul de accelerare vor avea ocazia să își valideze ideile de business prin metoda Design Thinking și să își îmbunătățească ideea, astfel încât să răspundă nevoilor clienților identificate în urma unei analize atente a pieței şi să dezvolte un plan de business solid, pentru definirea obiectivelor financiare, operaționale și comerciale.

Practic, programul e ideal pentru antreprenorii cu idei de business, dar fără un plan concret de acțiune în această direcție. „Oferim antreprenorilor un program complex de susținere a startupurilor din România, menit să crească accesul ideilor inovatoare atât la finanțare cât și la instrumente de accelerare”, susține Vladimir Kalinov.

Până pe 16 aprilie, antreprenorii se vor putea înscrie la una dintre cele două sesiuni Startup Studio by Factory, care se vor desfășura în lunile mai-iunie și septembrie-octombrie 2021

Începând cu luna aprilie, antreprenorii care au deja o idee de afacere și vor să aplice doar pentru finanțare se pot înscrie în programul de creditare factory by Raiffeisen Bank pe tot parcursul anului.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 11

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *