Tim Drone

Te va costa scump dacă rupi florile la munte. Amenzile sunt deja usturătoare

Turiștii care merg în această perioadă la munte se bucură de un peisaj de vis. Natura parcă a folosit cele mai inspirate culori cu care a colorat plantele, florile, însă intervenția turiștilor în acest tablou îi poate costa foarte scump, mai ales dacă îndrăznesc să rupă o floare.

Cât te costă un buchet de flori cules direct de la munte? Amenda este una fabuloasă

Atrași de frumusețea naturii, turiștii trebuie să își oprească impulsul de a lua cu ei acasă o parte din frumusețea naturii, deoarece pot plăti amenzi serioase, dacă rup florile de munte. Foarte important de știut este faptul că multe specii sunt ocrotite de lege, iar amenzile pot ajunge până la 5.000 de lei.

Turiștii sunt uluiți de frumusețea naturii, pe care nu se satură să o privească!“Când ajungi acolo sus și vezi cât sunt de frumoase, cât sunt de firave, cât sunt de puternice în culoarea pe care ele o aduc nu poate să fie decât minunat”, a declarat pentru știrileprotv.ro Teodora Tarog, turistă.

Te va costa scump daca rupi florile la munte
Te va costa scump daca rupi florile la munte

Turiștii rup florile cu tot cu rădăcină

Fotografii au dat năvală și ei la munte. Fie că sunt profesioniști sau amatori, cu toții vor să surprindă cele două anotimpuri. Revărsarea primăverii cu paleta ei de culori, dar și iarna care încă se vede cu ochiul liber tocmai sus, pe crestele munților pictați cu alb.

”Într-adevăr, pentru fotografii excepționale, trebuie o aparatură un pic mai performantă decât un telefon mobil, însă pentru poze pe Facebook, pentru rețele de socializare, e suficient un telefon mobil”, a declarat și Robert Lazăr, fotograf.

De ce nu prind florile de la munte, acasă

Mircea Vegheleț, administratorul Parcului Național Piatra Craiului, face un apel la turiștii care vin la munte. Acesta îi roagă să nu mai rupă florile, deoarece acestea se ofilesc chiar și până ajung turiștii la mașină. “De regulă, aceste flori, chiar și brândușele, sunt niște flori care nu rezistă. Poate până ajungi acasă se ofilesc. Chiar zilele trecute am văzut câteva buchete de brândușe culese și aruncate în potecă”, a spus Mircea Vergheleț pentru sursa citată.

Alți turiști scot orhideele cu rădăcină cu tot, pentru a le planta acasă, însă aceștia le rup degeaba, deoarece florile nu vor prinde foarte ușor, după cum a spus Nora De Angelli, cercetător științific, care a explicat și care este motivul. “Sunt foarte pretențioase pentru că au o ciupercă cu care trăiesc. În momentul în care o dezgropăm acea ciupercă se pierde, iar atunci orhideea moare în câteva zile”. Dacă aceste argumente științifice nu îi fac pe turiști să se răzgândească, atunci cu siguranță amenzile o vor face. Aceștia sunt cuprinse între 3.000 și 5.000 de lei.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *