Tim Drone

Fotbal: Universitatea Craiova, calificată în finala Cupei României, după 2-2 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Universitatea Craiova s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, după ce a terminat la egalitate cu formaţia de ligă secundă ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, 2-2 (2-2), miercuri seara, în deplasare, în manşa secundă a semifinalelor.

Universitatea, care în prima manşă câştigase cu 3-0, o va întâlni în finală pe Astra Giurgiu, în data de 22 mai, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti.

Echipa antrenată de Marinos Ouzounidis, care a evoluat într-o formulă cu multe rezerve, a avut o evoluţie modestă şi a fost condusă de două ori de formaţia gazdă.

După ce Universitatea a avut o bară în min. 3, prin Juan Camara, gorjenii au deschis scorul prin Darius Buia (17), în urma unei gafe comise de Stephane Acka. Un minut mai târziu (18), Reagy Ofosu egala după o eroare a lui Alex Băican, scrie Agerpres.

Viitorul a marcat din nou în min. 29, prin Daniel Paraschiv, după o minge pierdută în apărare de Ionuţ Mitran.

Craiovenii au avut ocazii prin Matteo Fedele (31) şi Ofosu (35), dar de fiecare dată s-a opus portarul Bogdan Moga, însă în min. 36 au restabilit egalitatea, prin Alexandru Tudorie, din pasa lui Camara.

Până la pauză, oaspeţii au mai avut o şansă de gol, însă portarul Mirko Pigliacelli a respins şutul lui Vlad Prejmerean (38).

Repriza secundă a fost mult mai puţin spectaculoasă, Universitatea reuşind să aibă o ocazie bună prin Ivan Mamut (83). Oaspeţii au fost privaţi de un penalty în min. 85, când Vasile Constantin a fost faultat clar în careu.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *