Tim Drone

Cum s-a blocat programul Rabla Plus la trei săptămâni de la lansare. Ministrul Mediului: De vină e birocrația

Deși programul Rabla Plus a început de trei săptămâni, Administrația Fondului de Mediu (AFM) nu a aprobat niciun dosar depus în această perioadă. Motivul este birocrația, potrivit ministrului Mediului, Tanczos Barna.

„Aprobările merg încet pentru că, din păcate, sistemul este unul birocratic. Așa l-am găsit și încă nu am făcut modificări. AFM-ul nu a aprobat până acum niciun dosar. Săptămâna aceasta intră în comitetul de aprobare primele dosare, depuse după data de 26 aprilie, de când s-a deschis programul”, a precizat Tanczos Barna la Digi24.

Potrivit ministrului Mediului, începând de săptămâna viitoare lucrurile ar trebui să se miște și astfel să fie aprobate cel puțin 200 de dosare săptămânal.

Este o procedură prea complicată și prea stufoasă. Am cerut conducerii AFM să simplifice, să elimine direcțiile care oricum nu au o contribuție în aprobarea dosarelor și să urgenteze procedurile”, a adăugat Tanczos Barna. Ministrul Mediului precizează că în continuare sunt câteva sute de dosare depuse din 2020. Pentru 2021, sunt câteva mii deja depuse, iar la începutul săptămânii vor veni aprobările.

Situația este asemănătoare și în cazul programului Rabla Clasic, spune ministrul. Nu a intrat în aprobare niciun dosar din 2021, în continuare fiind dosare din 2020. Acestea vor intra spre aprobare odată cu cele din programul Rabla Plus, adică de săptămâna viitoare.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 32

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *