Tim Drone

Guvernul se implică în cazul șoferului de TIR ucis cu o sabie într-o parcare din Franța, sub ochii soției

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri, informaţii cu privire la demersurile întreprinse în cazul românului ucis într-o parcare din Franţa. A fost identificată familia şi se ţine legătura în permanenţă cu aceasta. Autorităţile judiciare franceze şi-au dat acordul pentru preluarea trupului neînsufleţit în vederea repatrierii în cursul săptămânii viitoare.

MAE a transmis, vineri, informaţii cu referire la incidentul în care un cetăţean român a fost ucis într-o parcare în Franţa.

”Încă de la momentul notificării decesului cetăţeanului român pe teritoriul Republicii Franceze, Ambasada României la Paris a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii acestui incident. În egală măsură, Ambasada României la Paris a sesizat acest caz, prin demersuri punctuale la nivelul Ministerului de Interne şi Ministerului Afacerilor Externe, pentru a exprima îngrijorarea şi preocuparea faţă de deteriorarea situaţiei de securitate din zonele utilizate de transportatorii profesionişti pentru repaos. În acest context, a fost avansată inclusiv sugestia de a fi avute în vedere eventuale măsuri de siguranţă publică în astfel de zone, astfel încât, pe viitor, asemenea incidente să fie prevenite”, a transmis MAE, scrie stiripesurse.ro.

Instituţia a precizat că, totodată, Ambasada României la Paris a efectuat demersuri pentru identificarea şi notificarea familiei persoanei decedate şi este în contact cu familia.

”Tot urmare a demersurilor Ambasadei, autorităţile judiciare franceze şi-au dat acordul pentru preluarea trupului neînsufleţit în vederea repatrierii în cursul săptămânii viitoare. MAE precizează că Ambasada României la Paris va menţine dialogul cu familia persoanei decedate şi cu autorităţile franceze, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară specifică, inclusiv pentru îndeplinirea formalităţilor legate de repatrierea trupului neînsufleţit al persoanei decedate şi eliberarea certificatului de deces”, a mai transmis MAE.

Un şofer român a fost ucis cu o sabie, într-o parcare din Franţa.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *