Tim Drone

Criza pensiilor din România, confirmată oficială: în câți ani va deveni o problemă plata pensiilor

Nimic nu este mai ușor decât să critici guvernul că se gândește să mărească vârsta de pensionare în România. Din păcate, uiți că este doar o chestiune de timp până când nu vor mai exista bani ca respectivele pensii să fie plătite.

Într-o intervenție la Digi 24, șeful Guvernul a explicat foarte clar două aspecte importante care țin de pensiile din România. Este vorba de vârsta de pensionare și inevitabila criză care s-ar putea să pună statul român în imposibilitate de plată. Partea bună este că nu s-a stabilit încă o nouă vârstă de pensionare. Partea proastă este că trebuie asigurată sustenabilitate fondului de pensii, iar creștere vârstei la care românii vor putea să iasă la pensie pare să fie printre cele mai sigure soluții.

„Nicio decizie nu a fost luată în acest moment şi nici în discuţia cu Comisia Europeană nu s-a spus ca să fie x sau y vârsta de pensionare. Nu. Ceea ce discutăm cu Comisia Europeană, şi nu e că vrem noi să discutăm, e o recomandare de ţară de ani de zile pentru România, să avem o lege a pensiilor sustenabilă. Şi mai este ceva ce avem discutat cu Comisia Europeană şi este de bun-simţ: să nu mai avem creşteri ad-hoc de pensii. Ca atunci când un partid politic care este aproape de alegeri să vină să crească pensiile cu 40%. Acestea sunt măsuri care destabilizează sistemul de pensii”, a spus Cîţu la Digi24.

Deși nu s-a luat o decizie la această oră, dacă nu se va face nicio schimbare în următorii ani, consecințele sunt clare. Ne vom confrunta cu o criză economică foarte periculoasă în următorii 15 ani. „Cred că în 15 ani, atunci e riscul cel mai mare, pentru că vom avea un număr mare de oameni care vor ieşi la pensie în acelaşi an, iar cei care îi vor susţine vor fi din ce în ce mai puţini. Legea pensiilor, o să fie o variantă, care acum este discutată de experţi (…). Sunt mai multe probleme, dar sustenabilitatea e una dintre ele. Acea lege a pensiilor o să fie aprobată, o să fie în dezbatere publică, bineînţeles, şi apoi o să fie aprobată de Guvern în proiect de lege. Va merge în Parlament, unde va fi din nou dezbătută public şi vom vedea care va fi varianta finală. Dar obiectivul este de a elimina acest risc de nesustenabilitate a sistemului de pensii peste 15 ani de zile. S-ar putea să fie nevoie de mai multe legi”, a afirmat prim-ministrul.

Deși ”nesustenabilitate” nu sună foarte grav, urgent sau periculos, se traduce prin imposibilitatea de plată a pensiilor în condițiile actuale, iar deși Cîțu evită să vorbească despre creșterea vârstei de pensionare, alte soluții rapide și eficiente nu ies la iveală. „Haideţi să văd cu ce variante vin. Nu aş vrea să discutăm despre majorarea vârstei de pensionare. Cred că sunt doar câteva ţări în Uniunea Europeană unde s-a întâmplat acest lucru şi aş vrea să studiez puţin”, a precizat premierul când a fost întrebat din nou de acest subiect.

Pe de altă parte, din motive ce par să fie sinonime cu un populism ieftin, Florin Cîțu a luat o pagină din manual PSD și a promis creșterea pensiilor în fiecare an, cu o valoare ce va depăși inflația. „Şi în fiecare an va fi o majorare a pensiilor. Este mai mult decât rata inflaţiei, vom vedea exact formula, dar este mai mult decât rata inflaţiei”, a spus Florin Cîţu. Alocațiile vor fi de asemenea majorate anual. „Nu ştiu exact cu cât, de acum. Şi aici va fi o formulă clară”, a concluzionat oficialul.

SURSĂ ARTICOL

Visits: 36

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *